Umbre cu gust dulce de trecut

Si vorbesc iar de trecut… Un trecut indepartat… De un an, sau poate chiar doi… Ce face plictiseala din om… Ajungi sa’ti aduci aminte pana si gustul combinatiei ciudate dintre lacrimile sarate, fumul aspru de tigara si niste mangaieri calde… ale unui prieten bun. Si’mi amintesc acum si intensitatea vantului din noaptea aceea, si faptul ca imi era frig… si acele maini calde in jurul meu incalzindu’ma, in timp ce vocea lui imi rasuna in urechi <<stai calma, totul va fi bine>> si intr’adevar a fost… A fost totul foarte bine atunci… Toate problemele s’au rezolvat si am inteles atunci ce sunt prietenii si ce inseamna cu adevarat increderea in oamnei… Si acum imi pare atat de rau ca nu’mi ajunge timpul nici pentru a iesi cu el la o cafea, desi nu l’am mai vazut de un an de zile… Si nici macar nu mi’e dor, dar… il stiu de apropae 6 ani si ar fi politicos sa bem macar o cafea impreuna dupa atata timp…