Wondering

E frig. Si ploua. Si stau si ma intreb daca atunci… dupa ce ne’am despartit au existat momente in care iti era dor de mine, daca erau momente cand iti lipsea vocea mea… Vocea mea, acea combinatie ciudate dintre vocea unui star porno si a unui rapper… Atat de ciudata si de diferita, atat de unica si tipica mie, atat de adaptata personalitatii mele si cu toate astea avand un accent atat de comun. Stiu ca imi spuneai deseori cat de mult iti placea vocea mea… Oare iti mai e dor din cand in cand de noptile in care vorbeam la telefon atatea si atatea lucruri si imi spuneai ca vocea mea te face sa adormi si totusi te tine treaz… Mie nu imi mai e dor… Exista acum atatea alte persoane in viata mea care te suplinesc cu stoicism… Nu mi’o lua in nume de rau… doar ca nu o sa’mi mai lipsesti niciodata… Esti doar o pagina din trecut… Si ma intreb daca asta sunt si eu pentru tine acum…

Oare in aceste momente te intrebi si tu daca mi’e dor de vocea ta? sau daca mi’a fost vreo data? Daca mi’e dor de felul in care imi cantai in fiecare noapte? Sau daca mi’a fost vreodata? Ei bine … nu nu imi este… si nici nu mi’a fost… Nu stiu tie… Dar mie sigur nu…

the devil in me…

Oare acolo unde esti…auzi cum sufla vantul? Cu cata putere si cu cata intensitate? Si oare si tu compari sunetul lui cu o voce? De fapt…nu chiar o voce… Ci, mai bine zis, strigatul de eliberare al unui demon captiv… Demonul din mine incearca sa se elibereze din nou… Iubirea il tine inca captiv in interiorul meu, dar nu sunt completa fara el… Nu sunt completa daca nu pot face rau… Si imi dau seama ca am atatea probleme doar pentru ca nu mai sunt diavolul de odinioara, fiara fara suflet care trecea prin viata mandra de trecut , avand un ego exuberant de mare, si calcand in picioare tot ce ii ieasea in cale fara sa verse vreo lacrima, fara vreun regret si fara mila sau pareri de rau… De ce a trebuit sa’mi las sufletul eliberat de iubirea care inlantuie demonul din mine? Oare nu era mai bine inainte? 

Poate ca, intr’adevar, singura parte buna din toate astea esti tu… Dar inafara de tine… Si de ea… Ce mi’a mai ramas? Nimic… Poate doar el, el pe care nu l’am mai vazut de foarte mult timp, si pentru care nu mai pot face niciun sacrificiu acum… Nici nu cred ca mai trebuie… E pe maini bune… Stiu asta… Pentru ca e mereu pe mess… Nu pot sa vorbesc cu el… Nu stiu ce sa’i spun… De fapt ce as putea sa’i spun? Ca s’ar putea ca mami sa’i faca un fratior? sau o surioara? No way! O sa stiu ce sa’i spun la momentul potrivit… Cand o sa fie in fata mea si o sa ma intrebe cu o privire foarte curioasa “Serios?” si o sa’si raspunda singur “Da… Doar nu m’ai mintit niciodata”… Oricum… Oare auzi cum sufla vantul?

Sa facem haz de necaz…

Mi’a raspuns in sfarsit aseara la telefon, pretextand ca a fost plecat din localitate, lasandu’si telefonul pe unitatea centrala a calculatorului, acasa, si ca, din cauza lipsei de semnal, acesta era cand inchis, cand deschis, si de asemenea, reteaua e vinovata pentru cuplarea si decuplarea subita a fixului… Evident ca nu l’am crezut dar l-am lasat… speram sa vorbim in liniste cu alta ocazie caci nu era singur… Si am vorbit azi… Era beat… De fapt nu beat, ametit doar… Dar nu conteaza… Cand e sub influenta alcoolului spune doar adevarul… Nici nu a fost nevoie sa’l intreb ca sa’mi zica ca nu mi’a raspuns intentionat la telefon… Nu mi’a raspuns pentru ca nu a fost in stare… Ceea ce ii zisesem in ultimele cateva zile il coplesise de’a dreptul… Si acum ma amuz, desi nu e amuzant deloc… Dar, cu toate astea, nu pot sa cred ca el, barbat in toata firea, e mai speriat si mai afectat de problema asta decat mine… Si eu sunt afectata si speriatasi coplesita… Si eu am mustrari de constiinta… Dar mi se pare ca oricat am incerca sa evitam sa vorbim despre problema asta…tot nu se rezolva singura, asa ca mai bine gasim solutiile impreuna…

Stiu ca ai avut o cadere nervoasa… Dar o sa treaca, o sa se revolve toate… Si o sa fie bine… Iti promit! 

Broken wings…

De trei zile nu mai stiu nimic de tine. Nu stiu ce faci, unde esti, si nici cu cine. Am toate motivele sa cred ca ma inseli. Te sun incontinu, dar in zadar. Iti inchizi telefonul, iti decuplezi fixul, iar cand iti redeschizi mobilul, nu ma suni, desi ti’am lasat mesaje. Te sun inca si nu imi raspunzi. Ma gandesc doar la ce e mai rau. Nu stiu ce e cu tine. Daca nu vrei sa mai vorbesti cu mine, ai putea pur si simplu sa’mi spui. Sa’mi spui ca vrei s’o terminam, ca poate, din punctul tau de vedere, nu merge. Dar nu e corect sa ma lasi asa, sa sun incontinu si sa nu’mi raspunzi, sa ma ignori, sa’mi ignori apelurile, mesajele si incercarile esuate de a afla ceva. Sunt exact ca o drogata intr’o stare acuta de sevraj. Am nevoie sa’mi iau din nou supradoza, sau, cel putin, am nevoie sa stiu ca nu mai pot sa gasesc marfa de care am nevoie nicaieri pe piata. Vreau macar sa stiu ce se intampla ca sa nu mai caut in van. Poate ma voi resemna pur si simplu, sau poate ma voi sinucide… Dar nu conteaza ce voi face pentru ca, macar voi sti ca nu’ti pasa, sau ca nu’ti mai pasa. Sau poate nu ti’a pasat niciodata. Nu mai am nici lacrimi sa plang. Am plans 3 zile si 2 nopti incontinu. Mai am o singura tigara, si simt o nevoie disperata de consolare. Nu’mi pot lua gandul de la tine, oricat as incerca, si nu stiu pe cine sa intreb ce e cu tine, pentru ca trebuie sa ne ascundem de ceilalti ca sa putem continua. E o situatie limita si stiu ca situatiile de genul cer solutii pe masura, dar nu stiu ce sa fac, nu gasesc momentan nicio rezolvare. Si imi ingenunchiez propriul orgoliu, care imi impune sa nu te mai caut, si continui sa te sun si sa ma gandesc la tine fara incetare, creind diverse scenarii ipotetice, si incercand sa inteleg ce ti s’a intamplat.

I miss you and I love you! 

Vise… spulberate si nu prea…

Si ma intreaba iar, pentru a nu stiu cata oara, ce vreau de la viata. Si ii spun ca stiu, si ca o sa obtin ceea ce vreau. Si imi zice ca vrea raspunsuri concrete. Si inafara de ceea ce tine strict de cariera, nu stiu ce sa’i raspund. Ce sa’i spun? Ca vreau sa fiu cu un barbat cu 12 ani mai mare decat mine si ca nu vreau sa renunt la el pentru nimeni si pentru nimic in lume? Ca s’ar putea sa fiu insarcinata cu copilul lui si ca nici nu vreau sa aud de vreun avort? Ca nici in situatia in care ar fi asa, nu vreau sa renunt la scoala? Cum sa ii explic ca o sa ma impart intre toate, daca nici macar eu nu stiu raspunsul… Si tu nu ma ajuti deloc… De fapt, nici nu poti sa ma ajuti. Nimeni nu poate…

Sevraj…

Stau cu tigara in mana si savurez fiecare fum si inca nu imi trece senzatia de sevraj… Imi ard plamanii, ma doare in piept si simt o gaura imensa in suflet… Ce am? Nu pot sa zic sa stiu, dar banuiesc, cred ca e din cauza ca mi’e dor de tine… Nu te’am mai vazut de o saptamana si deja creierul meu incepe sa nu mai functioneze asa cum ar trebui… Chiar citeam ieri pe un blog, care imi place foarte mult, un post care m-a facut sa’mi dau seama ce se intampla cu mine:

“I’ve been in love before, it’s like a narcotic. At first it brings the euphoria of complete surrender. The next day you want more. You’re not addicted yet, but you like the sensation, and you think you can still control things.You think about the person you love for two minutes then forget them for three hours. But then you get used to that person, and you begin to be completely dependent on them. Now you think about him for three hours and forget him for two minutes. If he’s not there, you feel like an addict who can’t get a fix. And just as addicts steal and humiliate themselves to get what they need, you’re willing to do anything for love. Paulo Coelho” [from http://gladiola.wordpress.com/ ]

 Si inteleg cat de dependenta devin de tine… E ciudat pentru ca sunt destul de independenta in mod obisnuit si nu ma implic in aproape nimic, si totusi, dupa atat de putin timp realizez ca sunt dependenta de tine mai mult decat sunt dependenta de tigari sau de afectiune… Nu stiu ce simti tu cu adevarat pentru mine, nu mi’ai spus’o niciodata… Dar poate nu e necesar s’o aud… Si poate ca ceea ce simt eu nu e in van… Desi, mi’as dori sa te aud spunand ce simti cu propriile’ti cuvinte…

DANgerous love

Mi-as dori sa te pot privi in ochi si sa iti spun ca e gresit ceea ce facem… Ca nu exista lucru mai gresit decat acesta pe pamant… Dar nu pot, nu pot sa’ti intalnesc privirea aceea senina si lipsita de orice vina si sa iti spun ca gresim, ca trebuie sa ne oprim, ca ar fi mai bine pentru toti daca am pune punct aici. Dar nu pot, si nici nu vreau. Nu vreau sa pierd in fata nimanui, si mai presus de toate nu vreau sa te pierd. Si vad adesea in ochii tai cum ai vrea sa’mi spui acelasi lucru, cum ai vrea sa inchei aceasta aventura cat mai curand posibil pentru binele tuturor, dar nu o faci… Nu’mi spui niciodata nimic din toate astea… Poate nu vrei, poate nu poti sau poate ti’e indiferent… Nu stiu. Nu am de unde sa stiu ce gandesti. Credeam ca te inteleg, ca iti inteleg problemele si ca le pot rezolva. Dar poate m’am inselat. Poate nu esti deloc asa cum am crezut, poate mi’am facut o parere gresita, poate te’am inteles gresit… Sau poate dimpotriva, esti exact asa cum am crezut si cum ma asteptam sa fii si poate de aceea nici nu vreau sa renunt… Nu pot sa renunt. Nu acum cand am reusit sa obtin ceea ce am vrut. Am luptat prea mult ca sa pierd totul dupa doar cateva zile. Nu ii pot da ei satisfactie, nu imi permite orgoliul… Dar poate nu e doar orgoliul, ci si dorinta de a te tine langa mine… Ne pierdem printre iluzii, ne mintim unul pe altul si ii mintim si pe cei din jur, incercam sa le ascundem adevarul desi ei ne erau singurii aliati doar pentru ca increderea in ei incepe sa dispara. Oare merita sa ii blamam pe toti doar pentru ca unii ne’au tradat? Sau poate e mai bine sa ii ferim pe ei de problemele noastre si sa ni le rezolvam singuri. Sper ca oricat de gresit ar fi ceea ce facem sa nu fim judecati prea aspru pentru ca intr-un final lucrurile vor reintra in normal si totul va fi bine, poate chiar mai bine decat pana acum.

refresh…

De ceva vreme ma simt si rau si bine in acelasi timp… zeci de stari se imbina simultan intre ele creind senzatii noi si sentimente din ce in ce mai variate. In interiorul meu e ca o lupta a sute de armate, din care niciuna nu e invingatoare… Ma simt singura, parasita, trista, fara prieteni si fara sprijin acum, doar ca in urmatoarea secunda sa ma simt ca si cand toata lumea e la picioarele mele… Si evident acestea sunt doar niste iluzii fade si lipsite de relevanta avand in vedere ca nu sunt niciodata singura si niciodata in centrul atentiei… De altfel, sunt momente in care ma simt nesigura si speriata, doar ca in urmatoarea secunda sa am impresia ca pot rezolva orice si oricand, si evident si astea sunt tot niste iluzii fara noima si fara sens pentru ca, desi sunt o persoana a extremelor, nu ating niciodata doua extreme concomitent… Am foarte multe probleme, si toate se invart in jurul aceleiasi persoane si in jurul aceluiasi cerc vicios… Nu pot rezolva nimic pentru ca sunt dependenta de el… Si asa vreau sa raman chiar daca asta inseamna ca problemele mele nu se vor rezolva niciodata… Inca pot rezista, inca pot supravietui si inca pot tine totul pe o linie de plutire…