Incerc sa te fac sa intelegi…

Sa intelegi cum e sa nu mai simti nimic… pentru nimeni… Sa fii un suflet gol ,purtat de vant intr’un neant fara sperante… Sa nu simti nimic nici fizic nici psihic… Sa nu’ti fie somn, foame sau frig… Sa nu mai simti durerea… Sa nu mai stii cum e sa iubesti… Sa nu mai stii cum e sa urasti… Sa nu poti sa mai urasti pe nimeni… Si nici sa’ti mai doresti s’o faci… Sa vrei sa iubesti si sa nu poti… Sa nu fii capabila sa dai o sansa cuiva, sa dai o sansa sentimentelor unui om… Sa nu’i mai simti aproape nici pe cei care iti dovedesc zi de zi ca sunt acolo pentru tine… Sa nu intelegi bunavointa altora fata de tine… Sa vrei s’o intelegi si sa nu poti… Sa nu mai stii nici cum sa’ti tii prietenii aproape… Sa nu mai ai nici cea mai mica dorinta sa’i tii… Sa fii indiferenta daca ii lasi sa zboare liberi spre alte zari, spre departari mai albe, cat mai departe de tine… Sa nu mai poti sa simti nimic nici pentru propria mama… Sa faci tot posibilul sa pari atenta si grijulie cu ea… Sa faci tot posibilul sa’i faci pe plac… Si sa nu reusesti… Sa n-ai niciun chef sa faci nimic… Sa te trezesti dimineata fara chef de viata, fara sa observi ca a rasarit soarele… Sa nu mai tii cont de data sau de ora… Sa devii inuman de indiferenta… Cu timpul ,cu pretenii si cu tine insati… Sa nu vrei sa iesi din casa de frica ca o sa vezi pe strada oameni, stiind ca oamenii ti’au facut cel mai mult rau… Sa nu mai ai vise, sperante, dorinte sau idei… Sa nu mai ai vointa si ambitie… Sa nu te mai machezi dimineata… Sa nu mai porti tocuri, sau rochii… Sa devii efectiv o simpla umbra a ceea ce ai fost candva…