Suflet in oglinda…

De vreo doua luni ii citesc blogul in fiecare zi si ma regasesc in fiecare din sentimentele care o incearca… Dar niciodata in aceeasi postura, si niciodata reactia nu e identica… Surprinzator e faptul ca amandoua suntm considerate curve, dar ea o recunoaste si o admite cu capul sus si cu privirea senina, pe cand eu o neg cu inversunare in timp ce orgoliul meu respinge cu o brutalitate exploziva orice afirmatie care ma pune intr’o asemenea postura… Desi amandoua am trecut prin aceleasi etape, barbati insurati, aventuri de o noapte, iubiri neimplinite si sentimente aruncate in van in apa destinului… Si cu toate astea, pe ea o admir si o respect si o consider un model demn de urmata datorita faptului ca are o tarie de caracter impresionanta, cum rar intalnesti, o putere inegalabila de a trece peste toate obstacolele pe care viata i le pune in cale, si care sunt exagerat de multe transformandu’i viata intr’o cursa a mortii, si totusi ea reuseste sa treaca peste toti si peste toate cu capul sus, cu buzele rujate, si cu tocuri in picioare… As vrea sa pot sa ajung atat de tare, as vrea sa pot pleca de acasa pur si simplu, fara sa’mi pese de amenintarile lui taicamiu, fara sa’mi pese de lacrimile maicamii si fara sa’mi pese de ceea ce las in urma… As vrea sa pot sa imi infrunt propria constiinta care ma tine inchisa intr’o lume pe care nu mi’o doresc, as vrea sa pot sa evadez din mine insami si as vrea sa pot sa imi urmez visele si atat, fara a mai lasa si alti factori sa intervina…

Multumesc Sufletel pentru ceea ce scrii pe blog, pentru faptul ca posturile tale ma fac mai puternica si pentru sfaturile pe care le inserezi subtil in fiecare fraza pe care o scrii…