Somnul ratiunii naste monstri!

E bezna totala in mintea mea… Nu pot gandi logic sau rational… Tot ce mai aud acum sunt vorbele aspre si pline de repros ale altora. Paranoia ma cuprinde in cel mai dramatic mod si oricat as incerca, nu o pot opri. De’e dor de raza de lumina echivalenta cu speranta ca vor aparea in final raspunsuri la toate sutele de intrebari care mi se invart prin minte intr’un haos total. Prin nu stiu ce proces misterios, mintea mi se desprinde de trup si vad aceeasi ipostaza din exterior… Prin ochii prea rosii si aproape plansi, tulburi, cu pupilele mari ce sugereaza prezenta chimicalelor in exces, se deschid portile unui infern indescriptibil ce ascunde de fapt imperiul haosului. Si totusi nu mi’e frica de haos. Panica provine de fapt din indoiala. Si de unde provine de fapt indoiala asta? Poate din nesiguranta, poate din neincredere… Dar de fapt nimic din toate astea nu exista. Toate sunt doar in mintea mea. Toata lumea incearca sa’mi induca aceasta stare sub pretextul stupid ca vrea doar sa ma protejeze. Si motivul pentru care inca ii ascult e doar frica de esec, care induce de fapt intreg fenomenul de paranoia.

 

Amintire in cana de cafea…

Vremea e ploioasă şi atmosfera e tristă… Deşi e puţin soare, nimeni nu pare să-l bage cu adevărat în seamă. Timpul trece greu, iar vântul sufla cu putere, în rafale mici… Şi mergi alene pe stradă, cu gluga hanoracului în cap şi mâinile adânc îndesate în buzunare, şi îţi aminteşti de datul în leagăne… Aceeaşi senzaţie plăcută atunci când vântul îţi sufla prin păr… Aceeaşi vreme ploioasă care te face să ştergi leagănul cu şerveţelul… Şi uitându-se cu grijă la razele slăbuţe şi lipsite de intensitate ale soarelui, filmul se schimbă brusc şi eşti undeva lângă o cabană, cu un munte exact în spatele tău, fiind într-un leagăn cu cea mai minunată fiinţă din lume, fata care ţi-a schimbat viaţa încă din prima clipă în care ai văzut-o şi care ţi-a fost încă din prima zi la fel ca şi reflexia din oglindă. Fredonaţi amândouă în acelaşi ritm afon câteva versuri în engleză şi vă bucuraţi de acelaşi soare pal ce-şi face apariţia după ploaie, inhalând umezeala din aer şi savurând bucuria de a fi împreună. Şi te concentrezi din nou pe razele pale ale soarelui şi filmul se schimbă din nou. Şi sunteţi undeva într-un balcon. la etajul unu. E noapte şi atmosfera e la fel de umedă că în timpul zilei… Stai şi te uiţi la ea sub lumina lunii în timp ce savuraţi împreună gustul unei ţigări. Şi te uiţi surprinsă la fumul de ţigară şi filmul se schimbă din nou… Şi sunteţi într-un parc într-o zi însorită… În jurul tău e multă lume, dar singura care contează cu adevărat e ea… Şi ai din nou aceeaşi senzaţie de vânt uşor care îţi sufla prin păr şi filmul se schimbă brusc şi acum eşti într-un balansoar pe o vreme rece… Tot cu ea… Îmbrăcate subţire, vă ţineţi una pe alta în braţe şi fumaţi alene o ţigară… Luna plina e singura lumină de care aveţi nevoie şi eşti conştientă că nici frigul, nici noaptea nu pot interveni în prietenia voastră… Şi ştii sigur că ea va rămâne lângă tine pentru totdeauna ştiind că şi tu vei face la fel pentru ea… Şi te trezeşti la realitate, ştiind că azi e ziua ei şi ai da orice pe lume doar ca să fii acolo lângă ea şi să-i poţi spune un cald şi dulce LA MULŢI ANI!!!

 

Dimineti pustii si reci!

De cand ai plecat, toate diminetile sunt pustii si reci… Nimic nu mai are farmecul de odinioara… Cafeaua de dimineata e searbada si fara gust, asa ca de ceva vreme am incetat s’o mai beau… Prima tigara intra greu… Si arde singura pentru ca mi’e greu sa trag din ea… Imi amintesc ce buna era cafeaua cand o beam impreuna la prima ora… Si cat de dulce era fumul primei tigari pentru ca o imparteam cu tine printre saruturi si imbratisari… Si oricat as incerca sa’mi blochez mintea cand dau foc dimineata primei tigari, imagini din perioada aia imi invadeaza fiecare coltisor din ea… Si abia imi stapanesc lacrimile odata cu fiecare fum… Si cand deschid dimineata primul caiet la scoala, in loc de pagini albe, vad pagini de jurnal in care sunt scrise amintiri si fiecare pagina se incheie cu un “promit de pe’acum, jur c’o sa te sun” si poza ta… Si mi se face un dor nebun de diminetile petrecute impreuna, cand nu ne mai puteam desparti unul de altul… Cand diminetile se prelungeau pana noaptea tarziu, cand prezenta ta imi acapara si trupul si mintea… Si ma gandesc de fiecare data cat de mult insemni pentru mine, si mi’e atat de greu sa accept faptul ca in locul prezentei tale sunt acum doar amintiri…

 

Perspective diferite

Si cat ti’ai dorit tu in acea noapte rece de octombrie sa raman langa tine. Si n’am ramas… Eu nu raman langa cineva decat atunci cand vreau… Asa sunt eu… Nu reactionez la rugaminti, la vorbe dulci, la vrajeala ieftina… Si mi’ai zis ce mi’au zis toti ceilalti: “credeam ca esti diferita, dar esti fix ca restu”, dar nu’mi pasa… Stiu cum sunt si fara sa ascult remarci stupide… Oricum nu’mi pare rau… Nici dupa tine, nici dupa noi… Poate doar dupa noaptea aia rece de octombrie cand cadeau frunzele alene din copaci prin parcurile solitare, si vorbele tale se spulberau odata cu ele atunci cand eu le calcam in picioare… Ce vremuri… Si cata nepasare… Intre timp am devenit alta… Dar cu toate astea, dementa nu mi’a luat’o nimeni… E ceva caracteristic mie… Asta ma face sa fiu eu… Aceeasi eu dintotdeauna… Si cred c’o sa’ti fie dor de nebunia sufletului meu de copil naiv… Dar acum are de cine sa’mi fie dor… Un dor nebun… Un dor ce lasa in urma rani sangerande… Ce creaza hemoragie in sentimente si in ganduri, ce inlantuieste logica si rationamentul, lasand libera si nesupravegheata dementa unei minti ce jubileaza printre visuri cu aroma de inefabilitate, dar totusi, pline de speranta… Si inca imi vin in minte aceleasi doua cuvinte pe care i le’am spus atunci. “Nu pleca!” Dar a plecat… Insa a plecat fara sa’mi spulbere speranta si o parte din el a ramas la mine, sa’mi mangai sufletul plin de rani create de plecarea lui… Si trebuie sa inteleg ca trebuia sa plece, si ca o sa se intoarca… Si chiar daca timpul nu are distanta, iar distanta dintre noi nu va avea niciodata timp, vom seca secundele din orele prea grele ale noptilor prea lungi de iarna, spre primavara secata de lumina vitala, caci noi vom sorbi energia din ea pentru a supravietui pana ne vom reintalni, sa ne hranim unul cu energia celuilalt…

 

Hard to draw the line!

Au trecut doua saptamani de cand a plecat… Nu am putut sa scriu nimic pana acum… De doua saptamani stau in pat fara sa fiu buna de nimic…. Nu’mi trebuie mancare, nu vreau sa vad oameni, n’am nevoie nici de somn, nici de consolare… De doua saptamani beau, fumez si beau cafea… Am slabit 6 kg fara niciun efort… Tot ce vreau e sa vorbesc cu el si singurul lucru de care am nevoie acum e sa fie el langa mine… Si nu’mi pot lua gandul de la el… In mintea mea se impletesc alene amintiri cu iluzii de viitor, toate cu si despre el… Mda… Probabil ca am innebunit… Sau probabil ca am ajuns sa ma hranesc cu vise, care creaza dependenta dar nu sunt interzise… Si ma intreb acum daca asa vor decurge urmatoarele 3 luni… Nu ca mi’ar pasa cum trec, atata timp cat trec repede… Insa de fiecare daat cand realizez ca nu mai e langa mine, e ca si cum s’ar rupe ceva in mine, lasand un gol imens in sufletul si asa secatuit de vlaga. Si doare, asa cum doare lipsa aerului in plamanii reci, asa cum doare lipsa lacrimilor pentru ochii mult prea tristi si asa cum doare lipsa unui joint pentru un dependent de droguri… Si de fiecare data cand imi aprind alta tigara, amintirile imi inunda din nou inima si asa crapata de intensitatea sentimentelor… si doare… Doare faptul ca nu mai e aici sa ma ia in brate si sa’mi zica din nou ca totul o sa fie bine…

Not real enough to me…

Senzatie ciudata… Un fel de descarcare electrica sau ceva… Sau… Pur si simplu mi’am iesit din nou din minti, si aceasta era senzatia de dupa. Doua lacrimi mari si ude aluneca lasciv pe pometii mult prea albi, ca de cadavru viu… Si apoi am inceput sa tremur… nu de frica, nu de frig, ci de nervi… Motivul, nu mai conteaza… Imi era doar dor sa scriu… Caci acum nu mai scriu nimic de ceva vreme, pentru ca eu nu stiu sa scriu despre fericire, si acum sunt  fericita… Poate mai fericita ca niciodata… Acum nu mai conteaza nimic inafara de noi, doua suflete fara cer, doua inimi fara timp, doua perechi de pasi fara asfalt, doua maini impreunate intr’o legatoare de promisiuni, doi copii… Si mi’e dor de cineva de care sa’mi fie dor acum, ca sa pot fi din nou nefericita, ca sa pot cere din nou cerului sa’mi planga de mila cu lacrimi provenite dn neant, ca sa pot cere din nou vantului sa’mi sopteasca vorbe dulci in linistea noptii, sa pot invoca durerea si suferinta impotriva unei specii intregi din care eu am extras acum una dintre exceptii… Si’mi place la nebunie gustul fericirii… E mai dulce si mai senzual decat orice am gustat vreodata…

Morning Fly

Dimineata… prea dimineata. Emotii de nestapanit. Doua ore cu masina pana la Bacau. Avion. Zbor intern pana la Timisoara. Dupa decolare, o stare inumana de ameteala m’a cuprins. Acelasi gen de ameteala pe care il simt doar in bratele lui… Gand care imi provoaca deja un dor asemanator sentimentului de anxietate. peisajul uimitor… asemanator unei planse imense, pictata de un pictor mult prea iscusit. Apoi oatura uriasa de nori, deasupra careia zbura avionul. Aveam senzatia ca zbor peste Polul Sud. Norii pareau a fi ghetari inzapeziti, luand forme asemanatoare celor de relief. Pe alocuri, alte mici paturi de nori superioare pluteau agale pe deasupra dand impresia vanturilor polare ce poarta nametii de ici colo. Am admirat minute in sir minunatul peisaj. pe alocuri erau mici spatii intre nori ce lasau sa se vada peisajul terestru dand impresia ghetarilor finalizati in ocean. Un ocean atat de limpede care lasa sa se vada pana in strafundurile lui. Mai apoi patura deasa de nori devenea mai pufoasa dand impresia unor movile imense de vata de zahar prea alba si prea apetisanta. Cu timpul, norii s’au risipit si mai mult, venind in mici rafale, dand impresia unor brazde de fum, fum suflat de insusi Hades. Spre final, patura densa de nori a revenit recreind peisajul polar deasupra caruia se intindea un al doilea cer senin si albastru precum cel al zilelor calduroase de vara. Si in mintea mea nu mai era decat un vis , Un vis in rosu si verd. Rosu si verde… culori care nu s’au potrivit niciodata impreuna, dar care de data asta pareau cele mai potrivite culori intr’un film doar al nostru. A urmat apoi escala de la Timisoara, si un alt zbor, spre roma de data aceasta. In timpul zborului patura de nori era mult mai deasa, transformandu’se intr’o ceata alba mult prea densa. Spre final, peisajul Italiei a inceput sa se formeze sub aripile avionului precum sub pensula unui pictor la fel de priceput ca si Dali sau Rembrand.

Nu mai pot sa traiesc fara alcool, tutun si droguri

Si asta e doar un fel de a spune pentru ca nici alcool nu’mi mai trebuie. Beau o bere din cand in cand, foarte rar chiar, iar despre droguri nici nu mai incape vorba. Singura problema este ca ma simt putin prea singura. Am impresia ca toti dispar cu timpul, unul cate unul, ca niste fantome cu trupuri lungi ce danseaza spre focurile departarii. Si ma simt intr’un fel defecta, defecta ca ochii ficsi ai fiarelor, incremeniti in ceata furioasa a acestei singuratati. Si ma simt pierduta prin niste lumi care nu imi apartin, precum gloria efemera a luminii prin interioarele blindate de oglinzi ratacitoare. Si mi’e dor de un ieri cu clipe fara memorie, presarate cu doruri printre lespezile bolnave ale amintirilor. Mi’e dor de mine nepatata de starile de mila si de compasiune, de sufletul meu sangeriu in care nu patrundea nici frigul, nici intunericul, nici noaptea.

sins

Am sustinut intotdeauna, si continui sa sustin ca greseala porneste din inocenta si pacatul din iubire. Nu stiu cat de mult se demonstreaza teoria mea in intamplarea prin care am trecut zilele trecute, dar pot afirma clar ca sunt constienta ca am gresit, pentru ca ar fi trebuit sa subliniez mai ingrosat si sa respect granita impusa de prietenie. si greseala a plecat din joaca. A fost initial un mic joc care a devenit din ce in ce mai serios. Si dintr’un simplu joc al soaptelor abstracte, ne’am schimbat mastile transformand “teatrul de papusi” intr’un joc al excitatiei surde si fara final. Si de aici porneste si pacatul, pe care l’am evitat prin decorul pasilor pe caldaramul asfixiat al noptii, care, dupa parerea mea porneste din iubire. Iubire ipotetica si imposibil de demonstrat , iubire inefabila care ar trebui sa apara mai tarziu, cu singura conditie ca jocul sa continue pana in acel punct, iar pacatul sa intervina mult dupa aceea. Dar deja vorbesc de lucruri sfinte. Revenind la situatia propriu-zisa, imi e neclara o singura parte a ei, din singurul motiv ca nu mi s’a mai intamplat pana acum. Nu mi s’a mai intamplat pana acum sa stabilim amandoi, de comun accord, ca ce a fost a fost doar ceva trecator, si totusi, dupa aceea el sa ma evite si eu inca sa simt ceva, sa nu’mi pot lua gandul de la asta… Si poate ca sunt putin prea confuza…

The end of your hope

Ce stii tu despre iubire? Ce’ai putea sa stii mai mult decat nimic, un nimic vaduv de paacte si greseli. La urma urmei esti doar un barbat ca oricare altul, pe care eu nu fac altceva decat sa’l indes in aceeasi oala cu toata multimea. Am crezut ca poti si tu sa fii altfel, dar de fapt, esti si tu un simplu impresar ce faci pe smecherul prin discoteci fara motive, dar care, totusi cauti motive patetice cand te plicyisesti de cineva. de ce dracu nu poti sa’mi zici in fata ca te’ai plictisit de mine? Sau poate ca nu te’ai plictisit , dar asta e doar felul tau de a fi. Un actor actor prost platit pescena unui teatru iesftin. Pentru ca tot ceea ce faci tu e un teatru ieftin. Si continui sa joci pe aceeasi scena veche si plina de praf, aceeasi piesa avangardista ce plictiseste din ce in ce  mai tare, si te uiti surprins si totusi increzator in fortele proprii, cum sala se goleste incetul cu incetul si oamenii nu mai intra pe usa teatrului tau mic, pentru ca deja pe usa apare o scandura batuta in cuie pe care scrie mare si cu litere de tipar <<CLOSED>>. Si cam asta este cu drama vietii tale, in care ai incercat din rasputeri sa’mi dai rolul principal feminin. Dar te’ai impiedicat de faptul ca eu nu sunt ca celelalte. Eu nu cred in promisiuni, nu cred in destine, imi ascult instinctele si nu imi calc niciodata pe orgoliu. Asta e… ti’ai luat teapa cand ai crezut ca poti sa faci ce vrei din mine. Acum mi’e bine… nu foarte bine, ca tineam la tine, dar trece, toate trec, si urmele gri ale durerii au fost usor spalate de ultimele lacrimi varsate. Caci asae viata… Uneori cazi si e din ce in ce mai greu sa te ridici, si alte ori preferi sa sari singur ca sa nu ajungi in varf si sa te lovesti cand cazi. Si dupa cum prea bine se vede, ma ridic, rapid si para prea mari piedici, pentru ca timpul vindeca repede. Nu stiu cum e la tine, daca esti bine, daca te mai gandesti la mine… Ma mai intreb asta uneori, inainte sa adorm. Si uneori imi pare rau ca ti’am lasat unele rani deschise fara sa stiu daca are cine sa ti le vindece, caci pe ale mele sigur le’au vindecat prietenii…

Overflowing

A spark of light calls the wind

When the noise was wiped away by a smile sinned

And the angel in your eyes is whispering

That everything is now begining

Can you feel it now, can you feel it now?

As if you were fighting in a dow

Can you feel it now, can you feel it now?

As in angry waves you’re drowning somehow

Baby, in this world is not another clue

Except that I can’t live with anyone but you

Baby, my only wish is on a wing

Pierceing the sky with a single word flowing.

Can you feel it now, can you feel it now?

As if you were fighting in a dow

Can you feel it now, can you feel it now?

As in angry waves you’re drowning somehow

Can you feel it now, pulling on my heart?

Hold your breath and wait to see my art

Can you feel it now, can you feel it now?

As if you were fighting in a dow

Can you feel it now, can you feel it now?

As in angry waves you’re drowning somehow

Can you feel it now?

No reason to fear!

Indoiala – intunericul ce sugruma raza de lumina a fercirii, zdrobeste speranta cultivand senina, intr’un sol fertil, gelozia. Gelozia – sentimentul acela feroce, care sufoca iubirea cu mii si mii de intrebari, presarand noptile reci cu insomnii amare inundate de lacrimi cu gust ascutit de “nu mai vreau”. Nu mai vreau… sa plang, sa sufar, sa iti cred minciunile, sa iti ascult scuzele patetice cu aroma de inefabilitate in glas, nu te mai vreau pe tine. Si toate astea fara vreun motiv intremeiat… Toate astea gandite in momentele de cumpana ale relatiei, in momentele de mici rupturi ale legaturii dintre noi, toate astea gandite doar din cauza distantei. Ca stim amandoi la fel de bine ca gandim eronat atunci cand ne simtim neimportanti unul pentru celalalt, cand avem impresia ca celalalt sigur greseste si ca sigur minte. Caci stiu ca stii ca te iubesc si ca nu as putea niciodata sa te insel, si ca nu spun ceea ce spun cu’adevarat. E o simpla gelozie nefondata pe baza unei concluzii gresite care rezulta in urma unor coincidente simultane. Si de cate ori nu zic ca te las, ca nu te mai vreau, ca m’am saturat, ca tu sigur ma inseli… Si cand iti aud vocea, ma inunda remuscarile, si imi dau seama ca nu e deloc asa… ca tu nu esti deloc asa. Si mi’ar fi greu sa vorbesc de tine la trecut, ca stiu ca fara tine as sta inca scufundata in ceata aspra a indoielii fara sa indraznesc sa privesc lumina ruginie a toamnei, asteptand cu ura in suflet primii fulgi ai trufiei sa cada peste mine, in timp ce sufletul meu gol nu simte decat efemeritatea. Dar esti acolo, pentru mine, pentru noi, si ma salvezi de umbra noptii cu castani in flacari, ce incearca sa’mi inrobeasca inima vaduva de insomnii, si ma aduci in lumea ta, plutind in subconstient cu sunete de clopotei adormiti si cu serpi insetati de dorul de corupere la pacat. Si te iubesc asa cum amintirea mortii iubeste luna si asa cum lacrimile iubesc cantecele greierilor. Si’ti multumesc ca esti acolo in clipele innourate ale ratacirii constiintei mele, atunci cand credinta in iubire scade si de pe genele lungi si negre se scurg lacrimi violete si necrutatoare, iar inima mea asteapta sa fie arsa pe rugul catedralei zdrentuite sub acuzatia de vrajitorie… Si da, asa e… Te’am vrajit… Atunci, in acea noapte lucida a neprevazutului.

Amintiri dintr’o inchisoare muta

Lumini, culori umbre si fum,
Si privirea mea facuta scrum,
In serile gri de semptembrie,
Scruteaza luna mica, aurie,

Departe, undeva, si totusi acolo,

Cand inima mea canta doar solo

Si se apropie usor in noptilealbastre

Coborand subtila dintre astre…

Si nu’mi arata altceva decat,

Ca ma simt singura, asa incat,

Nostalgia imi umbreste iluziile ingenunchiate

Si’as vrea sa’mi scriu viata’ntr’o carte

Si contemplez prin sticla privirii ranite

Si’mi imaginez un ritual al dansului de suflete

Realizand in noptile virgine si amare

Ca, de fapt, corpul nu e decat o inchisoare

O inchisoare muta ce vorbeste mult,

Ce tine suflete de copil in trupuri de adult,

Ce  inlantuieste putearea in corpuri gingase

Ascunsa sub fete de fete dragalase

Si ne inchide sufletele’n corpuri inutile

Pentru a ne stapanai mintile labile

Sa nu putem zbura de mii de ori pe noapte

La  persoana pe care o iubim, si totusi e departe…

Si’as vrea sa evadez macar odata,

Din lumea asta neinsemnata

Si sa’mi pierd o noapte unde si cu cine vreau

Fara sa ma gandesc ce s’ar intampla daca mai stau,

Daca’as ramane acolo o zi sau poate’o luna,

Traind cum mi’ar placea viata asta nebuna,

Sa’l tin acolo cu mine toata viata,

Sa privim, dupa ploaie cum se ridica ceata…

Ireal de ilegal

E ireal de ilegal sa vrei sa mori iubind,

Desi in jurul tau nu mai auzi decat sufletele suspinand.

Esti inuman de incomplet cand nu visezi in zori

Si te trezesti iar suspinand ca nu mai stii sa zbori…

E imoral si inegal sa ai doar iluzii uitate,

Pe care sa ti’le’amintesti de’atatea mii de ori pe noapte…

Si esti absent salbatic si pustiu cu mine

Cand vine vorba sa alini suspine!

Si cand sunt singura de’atatea mii de ori pe zi,

Si imi doresc atat de mult sa vii,

As vrea sa simt in jurul meu mereu

Doua brate moi si calde pe care sa le stiu doar eu.

Please don’t leave me…

Suna telefonul… era el… Deja imi era dor de el… Vorbim si noi vreo 5 minute diverse banalitati si imi spune ca are ceva sa’mi zica… Ceva important… Si imi zice ca pleaca… De fapt, ca s’ar putea sa plece… In Germania… Timp de un an de zile… Si cand am auzit mi s’a taiat firul… Nu stiu ce fac… Dar… Pur si simplu nu vreau… Nu vreau sa cred… Nu pot sa cred… Nu vreau sa pot sa cred… Mi’a cazut cerul in cap… Si cand speram sa imi zica EA ca nu e adevarat si ca nu o sa plece, ea incepe sa planga… Deci e clar… Plangem amandoua ca doua proaste la telefon asteptand… Ce? Nici noi nu stim… Dar… Vreau doar ca el sa nu stie ca plang sau ca sufar…

Simt pur si simplu ca nu mai pot sa depasesc atatea probleme… Ca mi’a ajuns… Ca e destul… Ca nu am nevoie de mai mult… Vreau sa ma sune diseara si sa’mi zica “Ce’ai ma pui? A fost o gluma… Tu nu stii ca eu glumesc cu tine?” Dar cred ca n’o sa se intample… Nu stiu de ce… Dar asa simt eu acum… Si totusi… E prea ireal ca sa fie adevarat… Nu suntem impreuna nici macar de o saptamana si el pleaca… Cum sa plece? Cui ma lasa? Adica… De ce sa mai ajungi sa te implici sentimental in ceva care oricum  o sa se termine? Si ma intreb asta de fiecare data… Si de fiecare data fac la fel… Ma implic… Si sufar… Si chiar am crezut ca n’o sa am de ce sa sufar de data asta… Ca o sa fie altfel… Dar… Viata asta e plina de labirinturi pe care daca nu stii sa le treci stai ca un prost ani de zile uitandu’te la un perete…

new begining

“I’ve been in love before”… Dar niciodata nu e la fel… Si odata cu fiecare relatie apare un nou inceput. Si de data asta stiu ca o sa fie cum n’am mai fost pana acum… Pentru ca el e varul EI, pentru ca orice ar fi stiu ca e ea acolo… Pentru ca, desi de obicei ma aprind prea repede si ma ard, de data asta vreau s’o iau usor… Pentru ca e mai mare cu 5 ani ca mine… nici prea mult, nici prea putin, suficient cat sa fie matur, dar nu in varsta, cu capul pe umeri dar nu cu ganduri serioase, atent dar nu exagerat de protectiv… Pentru ca are niste ochi albastri superbi si o privire calda si dulce… Pentru ca e brunet cu ochii aia albastri, pentru ca araat de parca ar fi scos dintr’un cat walk al unui fashion show by Catalin Botezatu. Dar mai ales pentru ca are un suflet minunat si cald, pentru ca pare vulnerabil desi nu e si pentru ca e calm si atent … ❤

Real love

Am vazut’o tot weekend’ul… Am fost impreuna la munte… Am petrecut cele mai geniale trei zile din viata mea… In sfarsit parintii nostri s’au cunoscut… Ai ei mi’au promis ca se vor intoarce peste doua saptamani… Si mie mi’e deja dor de ea… Mi’e dor cum nu mi’a fost niciodata de nimeni. Pe ea am cunoscut’o intr’o tabara in muntii Piatra Craiului. Am gasit intr’un jurnal cuvintele de atunci: ” E 6:30. M’am trezit fara sa sune vreo alarma. Ma duc sa ma spal. La 6:45 se trezeste si SunShine. Ne imbracam si servim micul dejun. La 8 ne intalnim cu restul grupului. E 7:45 si noi inca nu am plecat de acasa. Suntem in intarziere. Speram ca traficul nu o sa fie foarte aglomerat. E 8:05. Am ajuns totusi la timp. Am fost repartizati in masini si am pornit spre Piatra Craiului. Ploua, asa ca nu o sa oprim nicaieri. Suntem trei fete in masina proprietarului cabanei in care vom sta: eu , SunShine si EvilRose” In acea zi ne’am cunoscut. Atunci ne’am vorbit pentru prima data. Si orice ziceam… ziceam amandoua in acelasi timp fara sa fim constiente… Era un fel de oglinda imaginara si stranie plasata intre noi. Aceleasi gesturi, aceleasi replici, aceleasi vorbe in acelasi timp. Am petrecut o saptamana geniala impreuna. Atunci s’a apucat ea de fumat… Era doar un copil. Si de atunci nu ne’au mai despartit nici macar cei 600 de km. Mi’a devenit cea ma ibuna prietena, persoana careia pot sa’i spun orice, oricand, persoana care a insemnat si va insemna TOTUL pentru mine mereu. Faptulca e ea buna, proasta si credula si ca profita toti de ea, iar pe mine ma iau toti dracii si incep sa’i injur pe toti, nu schimba nimic. Ramane perfecta. Perfecta cum doar ingerasul meu poate fi, perfecta cum nu e nimeni altcineva. E mereu langa mine, indiferent de situatie, si cuvintele ei au fost singurele care ma calmau cand plangeam sau cand eram nervoasa, care ma faceau sa rad cand eram trista, care imi redau speranta atunci cand eram intr’un impas, care imi aratau calea cea mai buna atunci cand eram la o rascruce. Si sincera sa fiu, stiu ca sunt foarte putine persoane pe planeta care sa aiba macar 10% din calitatile ei… Si stiu ca nici daca am sta o viata impreuna tot nu ar fi suficient… Si stiu ca, oricat de egoista as fi eu, in orice situatie, ei i’as da pana si sufletul din mine daca ar fi necesar. Ei si nca altor trei fete… Dar in special ei… Ea a fost acolo pentru mine de cand ne’am cunoscut, zi si noapte fara incetare… Si stiu ca nu ne’ar putea desparti nimeni niciodata… Te iubesc scumpo, si iti multumesc ca esti mereu acolo pentru mine, ca sacrifici tot pentru prietenia noastra si ca nu exista nimeni in viata ta mai important decat mine… Si stau acum cu o tigara in mana, plangand si amintindu’mi de ea, fiind coplesita de dor…

Sentimentul tacerii din care nu te mai intorci

E mult trecut de miezul noptii, si eu inca nu dorm, desi maine va fi o zi cu adevarat plina. nu pot sa dorm… nelinistea e prea apasatoare. Si in noptile albe, ca asta, in locul unui delict al memoriei sterpe, se zbate sa iasa in lumina rodul unei imaginatii prea bogate, dominata de fantezii tulburatoare si lenese, de idei abstracte si scadente, de iluzii reci si fade si de posibile povesti de viata transparente. in timp ce unii isi logodesc insomniile cu patimile stelelor si cu nebunia lunii, eu imi cant plictiseala prin vise nascute din nesomn si pun din ce in ce mai mult frig in fiecare avant scris in noaptea amara cu gust sarat de maine. Un manie care cu siguranta va fi dulce. Va fi dulce pentru ca o voi revedea pe ea. Si vom merge impreuna la munte… Iar apoi, vor ramane in urma doar amintiri invizibile si ireversibile. Dar paanatunci ma voi confrunta doar cu nerabdarea, piatra de temelie a nesomnului. Si timpul parca a fost sagetat in aripa de o zeita meschina si cruda, doar pentru a’mi prelungi mie agonia.

Resemnarea unui somn cu vise metafizice…

Shadow: Hold me
 Eu: Hold you for?
 Shadow: Eternity *.*
Eu: Should i use some chains??
  Eu: Or will you…. just stay here forever?
 Shadow: Wutcha mean?
Eu: Should i use some chains for holding you near me? Or will you just stay here… No need to force you…
Shadow: I will stay near you forever,no matter what.I promisse.
  Eu: This is not the first time you promisse… and … the last time you breake your promisse… for…. a “friend”
 Shadow: Yea but im tired of him
  Eu: Well… idk whut to say… i just… don’t wanna lose alll my friends…
  Eu: And… there are few ppl a realy love and don’t wanna lose them
Shadow: Which are they?
Eu: Those who… no matter what are near me… no matter if it’s about somebody else in the story
  Eu: And anything i’m doing.. it’s like…. hurting them in some ways… And that’s the reason i’m so kind and nice with them…
  Eu: Because… they never disappointed me…
 Shadow: That’s why i feel rejected
  Eu: With anything at all
  Eu: Because… you chose to be on HIS side. … and i hate traitors… you know this…. and… if i would follow my ways i would never talk to you again… but you’re important to me…. and i tried to give you other chance… that’s way i’m screaming that you are a traitor when you talk to him…. i feel betrayed
Shadow: I left him behind
  Eu: He hurts me, he tels me a lot of shits… he insults me… and you’re on his side…

Si uite asa plang fara rost pentru cineva care nu merita… De ce pun la suflet tot ce zic altii? De ce conteaza atat de mult? De ce, orice s’ar intampla apare el in conversatie?

Eu:But… i just… Don’t care about him anymore
Shadow: I ignored him
 Eu: Even if his words hurts me
Shadow: Long ago
Eu: More than everything
 Eu: You know…. when he told me that …. i deserved all what HE did to me i felt like…. my whole world stoped going on… i felt like i … would better be dead then alive…
Shadow: Ignore him.
 Eu:I am ignoring him
 Eu: But i can’t ignore his words
 Eu: He makes me feel like i made the hugest illegal thing ever when i…. left him…. 
 Eu: But there was just his fault
 Eu: I just…. couldn’t stand that situation
 Eu: I really loved him
 Eu: I… i just…. i don’t know
 Eu: I just feel hurt when he tels me that i act like a whore with no soul
 Eu:  I feel hurt when he thing my feelings means nothing comparing with his and so on
Shadow: 😐

Cu fluturele rosu si amintirea ta…

Eu: Neata! Ce faci?

El: Neata! Bine, Tu?

Eu: Bine. Esti acasa?

El: Da!

Eu: Pe la 12 ma duc sa ma tund. Ne vedem si noi?

El: Bine. Daca vrei treci pe la mine.

Eu: La 12 e bine?

El: Ok.

Ma imbrac, ma machiez, ma incalt… Imi prind ostentativ o agrafa in par, fluturele rosu, si cobor. Traversez strada si urc la el. Nu ne’am vazut de un an de zile. Ajung si il iau in brate. Ma ia si el… Imi era cam… dor… De el, nu de noi… Ne’am plimbat putin, a stat cu mine sam a tund, si m’a condus inapoi… Atat de inocent… Mergeam unul langa altul… nu ne tineam de mana… nu ne priveam in ochi… Privirea lui se dizolva in pasari fara niciun gand… Si totusi… Granitele trec si peste bratele neatinse… Si totusi… Nimeni nu ma crede… Poate doar vantul ce pluteste ca o promisiune prin fantanile arteziene… Iar cand ajung acasa, gasesc intr’o carte petalele presate ale unui trandafir, a carui stralucire izbeste valul de muzica al uitarii. Aceasta ingenunchiaza in fata propriilor mele fobii… si mi se face dor… dor de noi… iar sentimentele mascheaza lumina oarba a resemnarii. E trandafirul luat atunci, de mult, din acel cimitir… pe care mi l’a prins el in par in acelasi loc in care aveam astazi fluturele. Era un trandafir rosu… ca mareele involburate ale sangelui… Si chiar si acum… dupa trei sau patru ani, e la fel de rosu… Pastreaza sentimentul a ceea ce a fost atunci, atunci cand focul abstract allucrurilor suera sub picioarele mele, sub talpile unui copil indtagostit…

Trist, cu’adevarat

In noptile de dor eliberate

De un zambet diafan

Privesc usor stelele moarte

De’atatea mii de ori pe an…

Si’ti vad atingerile pe aripa noptii

Curgand pe aripi mici nenorocite

Imprastiindu’se prin visurile mortii

Peste ruinele iubite

Si te reincarnezi atat de des din ele

In ingeri negri ai durerii

Si ai prin par doar praf de stele

Simbolizand arma caderii

Si langa mine-apari

Precum iluzii aspre

Cu mii de flutri rari

Cu aripile’albastre

Si nu te’astept, si nu te vreau,

Desi de dor ma sting…

Eu langa tine n’o sa stau

Ca n’o sa pot sa te ating

Tu nu esti trist, cu’adevarat

Si n’o sa fii ca mine,

Desi de umbre esti flancat,

Lumina e cu tine…

Ce pot sa fac?

Sa sper ca intr’o zi va fi mai bine

Sa sper ca vei fi langa mine

Sa sper ca totul se va schimba

Sa sper ca speranta moare ultima

Sa visez ca stelele vor cadea

Sa visez ca si sunt o stea

Sa visez ca toate dorintele se implinesc

Sa visez ca si visele noastre cresc…

Sa astept sa faci tu primul pas

Sa astept sa mi se aseze un fluture pe nas

Sa astept sa treaca timpul fara rost

Sa astept sa te intorci de unde nici n’ai fost.

Sa vad realitatea exact asa cum e ea

Sa vad felul lucrurilor de a se schimba

Sa vad fluturii cucerind vazduhul

Sa vad privirea ta cucerindu’mi trupul

Sa cer de la viata tot ce nu mi’a fost dat

Sa cer noptii sa te lase langa mine in pat

Sa cer lumii putina indurare

Sa cer fara a parea o cersetoare…

Sa simt gustul vietii in plamanii reci

Sa simt prezenta ta pe oriunde treci

Sa simt dorinte fara rezolvare

Sa simt sentimentele fara incetare

Sa ascult glasul artei in fiecare zi

Sa ascult scanteia din jocul unor copii

 Sa ascult bataile inimii tale

Sa ascult zumzetul viu de zale.

Sa respir tot ego’ul tau in mine ,

Sa respir tot ce e legat de tine

Sa respir roua diminetii

Sa respir toata aroma cetii,

Sa zbor spre razele calde ale lunii

Sa zbor printre cercurile aurii

Sa zbor spre tine in noptile desarte

Sa zbor alaturi de mii de suflete moarte…

Tie nu ti’e dor?

Mi’e dor de clipele in care,

Pe tine te’asteptam

Privind usor in zare,

Cu capul rezemat de geam…

Mi’e dor de voceata albastra,

Cand imi spuneai usor

Cu glas de pasare maiastra

Ca de mine iti e dor…

Mi’e dor de ochii tai senini si fragezi

Precum cristalele de ametist,

Atat de dulci, pustii si calzi,

Si cu un aer extremist.

 Mi’e dor de sufletul tau alb

Si pur ca floarea de cires,

Mi’e dor de spiritul tau calm

Si straveziu, de fildes

 Si ma intreb atat  de des

Uitandu’ma pe’acelasi geam

Privind  mult timp privelistea de ses…

De fapt, mereu ma intrebam…

Stii… Tie niciodata  nu ti’e dor?

De mine sau de noi?

Nu te’ai gandit ce’ai face dac’ar fi sa mor?

Sau ce’a ramas din noptile in doi?

Si nu te’ai intrebat nici dac’am plans?

Nici cat am plans, iubire?

Stii… Tie niciodata nu ti’e dor?

Chiar nu ti’e dor de mine?

Persuasiune si manipulare…

[Singurul lucru care te poate rani este iubirea]

De cate ori in viata nu vezi povesti de dragoste perfecte, atat de perfecte incat pare ca universul a disparut pentru cei doi indragostiti si singurul lucru care mai conteaza e persoana iubita? Si de cate ori nu te intrebi cand o sa ti se intample si tie? Si se intampla cand te astepti mai putin. Apare o persoana perfecta care pare sa fie creata special pentru tine, ca un lucru care te intregeste. Insa atunci apar diferite persoane care iti spun zilnic ca nu e decat o iluzie, ca ti se pare, ca nu e persoana potrivita pentru tine, ca nu o sa mearga si ca toate visele tale sunt imposibil de realizat. Ce poti face atunci? Ce trebuie sa asculti? Pe de o parte sunt prietenii care incearca sa gandeasca rational in locul tau si sa’ti deschida ochii, iar de cealalta parte e persoana pe care o iubesti si inima ta care gandeste in locul tau

 

(Iti mai amintesti? A trecut mult timp de atunci… Ce gandire de copil aveam… )

 

 

Flash back (life is a game)

Parfumul unei simple flori

Intr’o zi lucrurile au luat o intorsatura neasteptata. Cand Marian si Adela se plimbau prin parc au gasit un trandafir de culoare albastra.

     De atunci viata lor nu a mai fost niciodata la fel. Cei din jur ii vedeau zilnic pe cei doi indragostiti stand nemiscati in fata trandafirului si nimeni nu intelegea de ce. De fapt trandafirul era un fel de portal spre o lume noua. Ei intrau intr’un fel de transa, iar spiritul lor calatorea spre noua lume. O lume plina de creaturi mistice: elfi, goblini,k orci, gnomi, troli si altele. Toate cladirile respectau stilul arhitectural gotic. Ce nu stiau cei doi de fapt, era ca acel loc minunat cu paduri dese, campii verzi, munti inalti si ape limpezi era defapt un teren de batalie. Toate acele creaturi minunate se aflau intr’un razboi pentru suprematie . Plimbandu-se printr-unul din orase cei doi s-au intalnit cu o elfa , care i-a rugat s-o ajute. Cei doi au acceptat fara sa stie despre ce e vorba. Domnita blonda cu urechi lungi si ochi albastri se numea Clarisa. Ea i-a dus in orasul elfilor unde i-a inrolat in armata. Acestia nu stiau sa lupte , insa , incetul cu incetul , au fost invatati. Ea folosea magia neagra , iar el folosea arcul. In timpul unei lupte crancene , intre elfi si orci , Marian a fost ucis de un maestru cutitar din armata orcilor. Dupa ce elfii au castigat batalia si au cucerit orasul Oren , orasul in care s-a purtat lupta , s-au intors victoriosi in orasul lor. Adela era foarte trista. Iubitul ei murise in razboi si nu stia cine era vinovat pentru asta. A incercat sa se informeze si cu greu a aflat de la un gnom care vindea arme, ca cel care i-a ucis iubitul era Xenon ,cel mai mare maestru cutitar din tinut. Stia ca nu-l poate invinge nici singura nici cu toata armata elfilor , asa ca a incercat sa faca o alianta intre elfi ,troli si elfii intunericului , asa numitii ” Dark-elfii”. Dupa multe negocieri alianta a fost formata.S-au dus multe batalii intre Armata Adelei si orci.Cadeau captele orcilor fara incetare , insa Xenon era greu de gasit.In cele din urma frumoasa Adela, care se antrenase din greu in ultima perioada , il gasise.O simpla vraja cu putina ura i-au fost suficiente pentru a-si duce la capat razbunarea.
De atunci Adela a devenit stapana acelei lumi mistice..si nu s-a mai intors niciodata la realitate.

Clipe goale

Trec clipele goale

In vazduhuri albe,

Ating cerul moale

Norilor fac salbe.

Fluturi iau cu ele

Peste lumea toata,

Pan’ajung la stele

Fac zarea uitata.

Si’apoi se transforma

In stropi mari si aprigi,

Si se’ntorc sub forma

De nori gri naprasnici,

Si furtuni meschine

Peste noi se lasa,

Si te intrebi cine

Ploi peste noi varsa.

Si tot asa timpul

Pleaca si iar vine

Si’ti umple sufletul

De’amintiri meschine …

Umbre cu gust dulce de trecut

Si vorbesc iar de trecut… Un trecut indepartat… De un an, sau poate chiar doi… Ce face plictiseala din om… Ajungi sa’ti aduci aminte pana si gustul combinatiei ciudate dintre lacrimile sarate, fumul aspru de tigara si niste mangaieri calde… ale unui prieten bun. Si’mi amintesc acum si intensitatea vantului din noaptea aceea, si faptul ca imi era frig… si acele maini calde in jurul meu incalzindu’ma, in timp ce vocea lui imi rasuna in urechi <<stai calma, totul va fi bine>> si intr’adevar a fost… A fost totul foarte bine atunci… Toate problemele s’au rezolvat si am inteles atunci ce sunt prietenii si ce inseamna cu adevarat increderea in oamnei… Si acum imi pare atat de rau ca nu’mi ajunge timpul nici pentru a iesi cu el la o cafea, desi nu l’am mai vazut de un an de zile… Si nici macar nu mi’e dor, dar… il stiu de apropae 6 ani si ar fi politicos sa bem macar o cafea impreuna dupa atata timp…

Scrisoare catre nicaieri

Scrisoare. De ce scrisoare? Eu nu scriu scrisori… Eu scriu doar pentru mine, fara sa astept sa citeasca cineva ceea ce scriu. Scriu doar pentru ca imi place sunetul penitei tarsaite agale pe foaia aspra, scriu doar pentru ca asa raman si gandurile pe aceleasi foi albe, ascunzandu’se de timp si de uitare, scriu doar pentru ca imi place sa’mi las imaginatia sa curga odata cu cerneala din stilou. Si ori de cate ori scriu, imi las sufletul sa se deschida precum aripile unui fluture colorat. Mi se spune des ca ar trebui sa scriu o carte… Oare cei ce zic asta stiu ce inseamna cu adevarat sa scrii o carte? Ce semnifica ea? Si ce presupune? Cred ca nu… Mai ales ca eu nu fac altceva decat sa’mi insir trairile pe niste pagini golite de speranta si de sentiment. Mi se spune, de altfel, ca ar trebui sa’mi sterg blogul si sa o iau de la capat ca si cum nimic nu s’ar fi intamplat, ca ar trebui sa nu mai sufar si sa nu mai agonizez pentru ca toti suntem oameni si toti gresim… Dar nu pot… Nu pot sa sterg tot ce a fost pentru ca, apasand un simplu “delete” nu o sa pot sa’mi sterg si trecutul… Si pana cand nu o sa fiu cu adevarat fericita nu o sa ma opresc din scris pentru ca fericirea e singurul lucru despre care nu pot sa scriu, despre care nu stiu ce sa scriu… Dar blogul, n’o sa’l sterg niciodata, pentru ca amintirile scrise sunt cele mai frumoase si mai trainice dintre toate…

Oricum mi’am promis mie insami ca ma schimb… Ca imi revin la normal… Ca o sa iau scoala si viata in sine, in serios… Ca o sa uit tot ce s’a intamplat, chiar daca  niciodata n’o sa iert… Ca o sa fiu din nou fericita… Ca o sa zambesc mai mult… Ca o sa devin mai feminina… Ca n’o s’o mai mint pe mama… Ca o sa reusesc tot ce mi’am propul… Ca n’o sa mai beau… Ca o sa reduc tigarile… Ca o sa fiu mult mai atenta cu cei din jur… Ca n’o sa mai ofer niciodata o a doua sansa… Ca n’o sa mai tin cont de parerile altora… Ca o sa ma dezvat de obiceiurile proaste… Ca n’o sa mai injur… Sau cel putin nu atat de mult… Si ca o sa devin ceea ce multi considera ca n’o sa ajung niciodata…

 

Si ce mai conteaza acum care a gresit mai des Care a iubit mai intens care pe care n-a inteles

 

Eu: Mai tii minte cand ziceam ca o sa ne mutam impreuna?
Rr3: Da
Eu: …
Rr3: Pai si ce
Rr3: ?
Eu: Nu stiu
Eu: Ma gandeam si eu asa
Eu: Cat timp a trecut
Eu: Si…
Rr3: Ma simt de parca
Rr3: Locu meu nu e pe pamant
Rr3: Really
Eu: Nici al meu nu e
Eu: Si ce sa fac?
Eu: Sa plec? Sa’i las?
Eu: De ce sa castige ei?
Eu: Pot si eu…
Rr3: Noi 2 daca am sta aproape am fii gen completati reciproc
Eu: Da stiu…
Eu: I still remember the days when we were both only one person…
Eu: And… Nothing could separate us…
Rr3: And we fight with everyone
Eu: And nobody else was important… Except ME and YOU
Rr3: >:D<

Eu: >:D<

 

 

We are horde!

killer look

In diminetile pustii si reci

Cand sunt doar eu si niste ganduri inutile,

Cand tu s’ajungi la mine nu incerci,

Ramane doar flaconul de pastile

Si’n gandul meu sunt ochii tai pierduti si negri

La fel de inumani ca si privirea

Iar sufletul si inima’mi sunt gri

Si nu mai pot simti durerea

Si totusi ochii tai sunt calzi si buni cu mine

Nu ai nici interese nici nevoi

Si cand in ochii mei tu vezi suspine

Imi spui ca infruntam orice in doi

Si ma gandesc cat esti de calm si neatent

Si cat de inocent privesti in mine

Ca traiesti totul numai in prezent

Desi in jurul tau sunt doar ruine…

Si cand nu vezi decat iluzii reci

Si doar fantasme fara rasuflare

Si fara niciun gand pe langa mine treci

De parc’ai fi in noptile polare…

Din ochii mei curg lacrimi reci si rare

 Si’n sufletul meu inca e frig

Si’n jur fug oamenii in disperare

Si’n ploaia deasa incet ma sting

Si ma intreb de mii de ori

Si nimeni nu vrea sa’mi raspunda

De unde’ai aparut atunci in zori

Si mi’ai convins sufletul sa nu se mai ascunda

Mi’ai dat sperante cand credeam ca nu mai e nimic

Si am stiut ca poti sa ma ajuti

 Desi stiu ca esti inca mic

Tu langa mine poti sa lupti…

Oameni noi, oameni ca noi, oameni care stiu sa-mparta…

Si din nou viata ma invata inca o lectie… Una pe care ar fi trebuit s’o stiu, ce e drept, dar care, de fiecare data pare mai ireala. Viata ma invata din nou ce inseamna cu adevarat prietenii… Si surprinzator, din nou, prietenii imi dau lectii de viata…

Eu: El zice ca e vina mea, ca eu am inceput…

El: Si…?

Eu: Si cei din conferinta stiu ca…

El: Stii ca el zice multe… De ce iti bati capul?

Eu: Nu stiu… Doar ca… Ma enerveaza.

El: Calmeaza’te… El doar exagereaza… Zici ca ati fost casatoriti nu stiu cati ani si ai divortat si l’ai lasat cu 4 copii…

Si are dreptate… Asta mi’a dat  multe de gandit… Nu doar ca nu e vina mea, ci chiar mai mult… e doar vina lui… Pentru ca atunci, de mult, s’a terminat totul din vina lui, n’am facut eu nimic, pentru ca acum a incercat si n’a fost sa fie, tot pentru ca n’a avut el suficienta rabdare…

Si legat de cearta de zilele trecute, tot el a gresit pentru ca, desi nu recunoaste, el a inceput, si toti cei care erau atunci cu noi stiu… Si ma blameaza pentru ca l’am injurat, dar daca el ar fi fost cu adevarat ceea ce pretinde ca e, nu mi’ar fi zis cate mi’a zis si nu ar fi reactionat deloc asa… Dar… Tot ce mai conteaza acum e sa’mi tin prietenii aproape…

 

HER

Am fost destul de ocupata in ultima vreme, si destul de preocupata sa fac diferenta intre prieteni si tradatori… Ma obsedeaza ideea de a fi tradata… De cineva… De oricine… Au trecut 3 zile de cand a plecat… Si eu nici nu am mentionat inca ceva despre faptul ca ar fi fost la mine… A venit vineri, doar ca sa ma vada… Am convins’o sa ramana, un weekend… Pe EA… Imi era atat de dor de ea… Abia astazi mi’am revenit din euforia aceea… A venit, impreuna cu verisoaar ei, am iesit in oras sa mancam,  si ne’am schimbat planurile… Am luat o sticla de vodka, si am urcat pe santier… Dupa ce am terminat sticla si un pachet de tigari eram toate 3 destul de ametite… Mie mi’a trecut relativ repede… Am fost sa manacm si am mers acasa… Cu inca doua sticle de vodka si inca un pachet de tigari Dunhill…  Fetele s’au imbatat bine, eu nu prea m’am stresat… Era Stalinskaya… Mie nu’mi place gustul de Stalinskaya… A doua zi dimineata a fost regim de mahmureala… Apoi am iesit la Frappe pentru ca “alcoolul dauneaza grav sanatatii” mintale… Nici una nu mai tinea minte nimic si au facut destule tampenii pentru o noapte :)) Oricum, trecand peste toate cate s’au intamplat, a fost un weekend genial, cum nu am mai petrecut de mult… Mi’e dor de tine iubito :X

Tine’ti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape…

Ori de cate ori am auzit asta nu am tinut niciodata cont de ceea ce semnifica cu adevarat acest proverb… Pana aseara… Aseara cand mi’am dat seama, nu doar ca stiu ce inseamna asta cu adevarat, ci chiar mai mult, ca o aplic destul de des… Ca imi tin prietenii aproape pentru ca tin la ei si pentru ce aprietenii inseamna foarte mult pentru mine, pentru ca nimic nu e mai important decat prietenii, pentru ca as face orice  pentru ei, si, totodata imi tin dusmanii si mai aproape pentru ca, inca ma axez pe principiul  “Fii o dulce, linguseste’i, fa’i sa te adore, si apoi loveste’i…scurt si tare ca sa nu se mai ridice, sau usor si dureros ca sa savurezi agonia suferintei lor” … Si surprinzator, chiar merge de fiecare data… APROAPE de fiecare data… Cu mici exceptii, dar ori care ar fi acele exceptii raman o femeie puternica… Si cea mai buna parte a acestui proverb e ca iti tratezi dusmanii ca pe niste prieteni pentru a le castiga increderea si pentru a salva aparentele, si, chiar daca in astfel de situatii pare ca iti tratezi si prietenii ca pe dusmani, cei care sunt cu adevarat acolo pentru tine vor sti ce gandesti tu cu adevarat…

Leapsa

Leapsă preluată cu întârziere de la http://www.dozeinvise.blogspot.com/

Pentru această leapşă, înşiruie câte o carte preferată al cărei titlu începe cu câte o literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poţi înlocui cu o carte preferată care conţine acea literă în titlu. Ai voie să pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii.

A – “Adela” Garabet Ibraileanu
B – “Bastonul cu maner de argint” Al. Mitru
C – “Cimitirul animalelor” Stephen King
D – “Dracula” Bram Stoker
E – “Enigma Otiliei” George Calinescu
F – “Fantoma de la Opera” Gaston Leroux
G – “Gemenele” Alexandre Dumas
H – “Legiunea blestematilor” Sven Hassel
I – “Invitatie la vals” Mihail Drumes
J – …
K – “Katia demonul albastru” Martha Bibescu
L –  “Laleaua neagra” Al Dumas
M – “Mandrie si prejudecata” Jane Austen
N – “Moarte pe Nill” Agatha Christie
O – “Orasul cu salcami” Mihail Sebastian
P – “Patul lui Procust” Camil Petrescu
Q – …
R – “Regina blestemata” Michael Zevaco
S – “Shining” Stephen King
T – “Twilight” Stephenie Meyer
U – “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” Camil Petrescu
V – “Venus in intimitate” Al. Dumas
W – “Vineri noaptea in oras” James R. Wallen
X – …
Y – …
Z – “Zori de zi” Stephenie Meyer

 

Multumesc Mademoiselle si imi cer mii de scuze pentru intarziere… Am avut cateva dispute cu timpul ^^

How to be in love again

Si mi-am dat seama ca dintr-o gluma se ajunge la cele mai serioase sentimente, si ca simplul sentiment de a-ti pasa de cineva se transforma intr-un amalgam de trairicomplexe…SI e ciudat cum unele sentimente se nasc din legaturi puternice de prietenie si nu din sentimentul ala de ,,I love the way you lie”.Atunci cand viata pare ca a atins acel punct care nu poate fi depasit, apare aceasteluta care aduce speranta si totul pare sa se imbunatateasca din acel moment…Si atunci cand sustii ca speranta este cea care moare ultima,desi in sufletul tau si cea mai fina urma de speranta e moarta de mult, apare acea persoana care prin inocenta ei iti intra pe sub piele sub un alt chip fata de cel al persoanelor care iti spun franic in fata ca te iubesc si ca vor sa te aziba pentru ei fara sa iti ceara in vruen fel sau altul parerea…Ideal ar fi sa nu lasi timpul sa te invinga si sa astepti sa apara cineva sa te salveze, ci sa lupti si sa invingi ca sa te poti salva singur ori de cate ori este nevoie, dar asta e o tarie de caracter care le lipseste moltora…Si pot sa zic sincer ca sunt una dintre ei…Ca imi lipseste taria de a lupsa…CU timpul, cu viata, cu problemele, cu cei din jur, si chair cu mine insami…Si ma las prada pierzaniei ca si cand ar fi o simpla cetate fara armata care asteapta sa fie asaltata de inamici, pana cand eroul impreuna cu armata lui de neinfricati, vin si alunga dusmanii salvand cetatea…Si desi acel eraou nu s-a lasat niciodata asteptat prea mult, mi-as dori sa pot sa fiu mai puternica…

BLACK (part 2)

Ieri a fost inmormantarea… Fulgerator de scurta slujba… M’a socat parvenitismul unora… In fine… pe langa imaginea tipica de “Romania” m’au mai socat si altfe faze… Gen… copilul de 6ani, nepotelul decedatei plangand in biserica… Mi s’a rupt inima cand l’am vazut… Socant pentru el… Sunt sigura… Am trecut si eu prin asta… M’a surprins de asemenea si taria de caracter a altora… printre care si propria mea mama… N’au scos nicio lacrima… Dar cel mai tare m’a socat acea atmosfera in care toti erau acolo cu un singur scop, in care ne completam unii pe altii ca si cand am fi facut parte dintr’un intreg… Din care natura insasi nu putea lipsi… Sa nu uitam ca dupa prima lopata de pamant care a cazut peste sicriu a inceput sa ploua… des si cu stropi mici…

BLACK

Ajung acasa… deschid PC’ul… E aproape 9 seara… Sunt plecata de la 9 azi dimineata… Imi vad reflexia in monitor… Sacou negru… Bluza neagra… Pantaloni negri… Si par prins… Ma dor picioarele de la sandale… Ma uit mai atent… Imi vad ochii si nu’mi dau seama ca sunt ai mei… sunt rosii si umflati de plans si de oboseala… Nu am fumat nimic… Am baut o singura bere… Niciun efect… Gandesc prea limpede… Si ma intreb de ce trebuie sa murim? De fapt… De ce, cei din jurul nostru trebui sa moara la un moment dat? De ce nu ii putem tine langa noi pentru totdeauna… Vin de la un priveghi… Dupa cum spuneam… abia am ajuns… si imi e greu sa cred, imi e greu sa accept ca cei din jur mor atat de repede… Inmormantarea e maine… Mult prea curand… Oricum… Prea multe sentimente pentru o simpla pagina de net, sau pentru a fi exprimate in cateva cuvinte… Imi cer scuze pentru absenta cam prelungita… Si pentru faptul ca mi’am ignorat unii dintre prieteni in ultimul timp…

Asteptare…

Asteptarea asta ma omoara… Vreau sa stiu si eu care e pana la urma raspunsul, decizia, sau cine poate sa ma ajute sa’i conving… Dupa lupte seculare cu telefonul nu’mi comunica nicio decizie, zicandu’mi ca il lasa pe taicamiu sa decida… Vreau si eu sa stiu… Eu si ea crizam aici de ceva vreme… si nimeni nu ne zice nimic, nimeni nu ne intreaba nimic si nimeni nu ne da nicio solutie… Ma oboseste asteptarea asta… Vreau si eu sa stiu! Cer prea mult?!?!

Cine e mai castigat? Tu, ca esti prost? Sau eu, ca sunt curva?

Am iesit din nou cu ea astazi, dupa ce a dormit  la mine noaptea trecuta… Mergeam sa’si faca pierce’uri… Si ne intalnim cu unul dintre cei mai buni prieteni ai LUI… Si pe langa obisnuitele formalitati ma intreaba daca stiam ca s’a impacat EL cu nevasta’sa… Si i’am zis ca am aflat prima… Si din una in alta am ajuns sa obtin si punctul lui de vedere, in calitate de foarte bun prieten… Care a fost acela? “E prost” De ce a zis asta? Nu l’am intrebat… Dar stiu cu siguranta raspunusl… Pentru ca a facut tot posibilul sa scape de ea si pentru ca a facut tot posibilul sa ma obtina pe mine… Si acum renunta la mine ca sa o ia pe ea inapoi… Interesant mod de a gandi… sau… ciudat stil de a pierde timpul… Una din doua… Oricum… ce mai conteaza acum?

International friendship day

Si daca in general vorbesc despre coincidente, de data asta cred ca a fost mai mult decat atat… Nu ne’am mai vazut de ceva vreme, desi o stiu de atatia ani… De cand s’a nascut practic… Si a venit astazi la mine, astazi, de ziua internationala a prieteniei… Coincidenta… Sau nu… Dar totusi… Magica intamplare, nu? A venit de diminteata asa ca ne’am bucurat de intreaga zi… si inca nu s’a incheiat… Dupa micul dejun (si ceva cam mult chin cu placa de par) am iesit in oras… Imi era dor sa vad strazile pustii cu cineva langa mine… Am fost pana la cimitir prima data, iar apoi ne’am oprit pe o bordura la umbra… Doua tigari aprinse si un maldar de amintiri revarsate peste noi pe fractiune de secunda… Imi era dor… Am mers pe marginea iazului, unde am stat ore bune… Cu bere (Tuborg), tigari (Dunhill), chipsuri si Nestea… Printre copaci, pe marginea apei, la periferia orasului… Singure… Doar eu si cea mai buna prietena a mea din copilarie… Si la fel cum fumul de tigara urca usor spre cer printre miile de frunze prea verzi pentu luna august, si sufletele noastre se deschideau din ce in ce mai mult lasand loc cuvintelor sa se lege intre ele formand adevarate povesti de viata din care niciuna din noi nu ar trebui sa lipseasca… Si fiecare dintre noi a trecut prin atatea si atatea probleme… Si nu am fost acolo una pentru cealalta sa ne sprijinim reciproc si sa ne ajutam in orice situatie… Si trebuie sa recunosc ca mi’a lipsit… mult… poate chiar prea mult pentru lumea asta cruda si nepasatoare in care nici macar parintii nu’ti mai sunt aproape… Si ne’am intors acasa cu sufletele obosite de avalansade amintiri, cu mintile ostenite de prea multe cuvinte, dar totusi impreuna, regasite, si la fel de bune prietene ca odinioara… Te iubesc pitico!!

Incerc sa te fac sa intelegi…

Sa intelegi cum e sa nu mai simti nimic… pentru nimeni… Sa fii un suflet gol ,purtat de vant intr’un neant fara sperante… Sa nu simti nimic nici fizic nici psihic… Sa nu’ti fie somn, foame sau frig… Sa nu mai simti durerea… Sa nu mai stii cum e sa iubesti… Sa nu mai stii cum e sa urasti… Sa nu poti sa mai urasti pe nimeni… Si nici sa’ti mai doresti s’o faci… Sa vrei sa iubesti si sa nu poti… Sa nu fii capabila sa dai o sansa cuiva, sa dai o sansa sentimentelor unui om… Sa nu’i mai simti aproape nici pe cei care iti dovedesc zi de zi ca sunt acolo pentru tine… Sa nu intelegi bunavointa altora fata de tine… Sa vrei s’o intelegi si sa nu poti… Sa nu mai stii nici cum sa’ti tii prietenii aproape… Sa nu mai ai nici cea mai mica dorinta sa’i tii… Sa fii indiferenta daca ii lasi sa zboare liberi spre alte zari, spre departari mai albe, cat mai departe de tine… Sa nu mai poti sa simti nimic nici pentru propria mama… Sa faci tot posibilul sa pari atenta si grijulie cu ea… Sa faci tot posibilul sa’i faci pe plac… Si sa nu reusesti… Sa n-ai niciun chef sa faci nimic… Sa te trezesti dimineata fara chef de viata, fara sa observi ca a rasarit soarele… Sa nu mai tii cont de data sau de ora… Sa devii inuman de indiferenta… Cu timpul ,cu pretenii si cu tine insati… Sa nu vrei sa iesi din casa de frica ca o sa vezi pe strada oameni, stiind ca oamenii ti’au facut cel mai mult rau… Sa nu mai ai vise, sperante, dorinte sau idei… Sa nu mai ai vointa si ambitie… Sa nu te mai machezi dimineata… Sa nu mai porti tocuri, sau rochii… Sa devii efectiv o simpla umbra a ceea ce ai fost candva…

La Multi Ani scumpo!

Azi e ziua ei… A fost si va ramane mereu una dintre cele mai bune prietene ale mele… Prezenta si cuvintele ei inseamna foarte mult pentru mine… Imi e dor sa o vad si sa o aud vorbind… Sa stam impreuna si sa savuram fumul de tigara… Mi’e foarte dor de prezenta ei… A fost si va ramane o persoana speciala pentru mine… Si de azi e majora… La multi ani scumpo!!! Sper sa fii fericita si sa ti se implineasca toate dorintele…

Crashed…

Shadow: cand pleaca astia?:)

 Eu: cand pleaca astia cred ca plec si eu

Shadow : unde?D:

Eu : nu stiu

Eu : de nebuna pe strazi

Eu : imi face bine

Shadow : ok.

Eu : momentan nu sunt bine deloc…

Shadow : owh.Stiu cum te simti

Eu : nu stiu de ce… sau de la ce…

Shadow : dar la mine cred ca vine ploaia

Eu : eu as vrea sa ploua… imi place sa stau in ploaie…

Eu : si asta imi face bine

Shadow : Si mie 😡

Shadow : xD

Eu : stii ce’mi mai face bine?

Shadow : m?

Eu : sa imi dea cineva un topor si sa mi’l infing in frunte…

Shadow : o.o

Shadow : aia nu e frumos

Eu : asta mi’ar face mai bine decat toate..

Shadow : x.x

Shadow : dar ce ai?:-<

Eu : nici eu nu stiu… am ceva… dar nu stiu ce… e ca si cum as suferi… si nici nu stiu de ce… ceva lipseste din ecuatie… nu stiu nici cine si nici ce… lipseste… nu stiu… si vointa mea de a trai…

Shadow : We have only one Life.Learn2Live it right.Forget about any bad thing and act like you really enjoy living it. 

Eu : e parca nu as mai avea pentru cine… nici pentru ce..

Shadow : you live for your friends,family;You live for yourself.

Shadow : you live for the ones that love you.

Shadow : Ai observat ca in ultima vreme nu mai sunt asa de vorbaret?:D

Eu : it’s like my friends already forgot about me… it’s like they don’t care about me anymore… it’s like i became invisible to them… and my family… who cares about me? For my self… i can’t find any reason to do it… And who are they … those who love me? 

Eu : si da… am observat… de ce?

Shadow : nu stiu…probabil maturitatea xD…Si eu ce sunt ma?:)

Shadow : crezi ca daca mi’ai dat papucii nu te mai iubesc?Nu mai suntem prieteni?Nu mai sunt copilu tau?:o3

Eu : Everyone around me finds another soul to care about… and leave me behind…

AB4-placeri morbide

Majoritate fetelor urasc sangele… De ce? Nici ele nu stiu… Dar nu suporta sa vada scene sadice, cu sange sau alte alea… Pe de alta parte mie chiar imi place sangele… Imi place culoarea, consistenta si felul in care curge… Ce e drept, de data asta m’am taiat din greseala… Dar nu ma satur sa privesc picaturile de sange curgand lin pe parchet, strivindu’se usor cand ajung jos si schimbandu’si repede culoarea perfecta… Poate ca sunt nebuna… Dar… Mie chair imi place sangele…

Nu mai e nimic de salvat…

Imi pace ca toti incercati sa’mi salvati sufletul, sa ma faceti sa imi revin, sa trec peste toate, sa ma simt mai bine… De ce sa vrei sa ma salvezi? De ce sa’ti pese atat de mult? E inumana gandirea asta… Nu exista persoana pe planeta a carei grad de egoism sa fie mai mic 50%… Adica nu poti sa te gandesti la altii mai mult decat la tine… Deci… Ce interes ai avea tu sa ma ajuti? Ce iti iese? Dar nu inteleg un lucru… De ce nu iei in calcu toate posibilitatile? Si acum o sa ma contrazici, zicand ca ai tinut cont de toate… Da’mi voie sa te contrazic… Nu te’ai gandit nicio secunda ca nu mai e nimic de salvat la mine… Nu te’ai gandit ca sufletul meu e mort de mult si ca nu sunt capabila sa mai simt nimic pentru nimeni, evident, inafara de EA, EA va ramane in sufletul meu pentru totdeauna… indiferent ca este mort sau viu, ea va dainui acolo… Deci… Sa te mai intreb odata… De ce incerci sa salvezi ceva ce nu mai este?

Ce sa’ti cer?

M’ai plictisit cu crizele tale de gelozie… Esti deja patetic… Patetic ca un copil de 4 ani… Ma dezgusta deja gelozia ta, si fiecare cuvant care incepe o asemenea criza imi provoaca greata… Esti stupid si incoerent in gandire… Esti gelos ca ai putea pierde (in favoarea unui copil) ceva ce nu iti apartine… Si surprinzator, indiferent cat de fondate sau nu ar fi banuielile tale tampite, sunt mai mult decat sigura ca el oricum nu ma vrea… Deci sincera sa fiu m’am saturat… Ma enervezi si ma scoti din minti… Crizezi si te isterizezi din orice… Fie’ti mila de sufletul meu si asa rupt in bucati de alti fraieri ca tine, si nu ma mai tampi si tu… Mi’e si asa destul de greu sa trec prin viata… Nu dovedesti ca ma iubesti prin asta, ci doar disperi fara rost si fara sens… Oricum viata mea e un infinit joc de’a “v’ati ascunselea” , in care ma ascund de mine insami, in care fug de durerea provocata de cei din jur si in care ma pitesc intr’un colt ca sa nu fiu gasita de avalansa de sentimente inumane care ma incearca de ceva vreme… nu ma obliga sa ajung sama ascund si de tine… Daca nu iti convine cum sunt, si faptul ca incerc sa’mi tin prietenii aproape, si daca tot conteaza mai mult ce iti zic altii ca ar trebui sa faci, atunci iesi din viata mea pur si simplu… Nu o sa regret, nu o sa ma sinucid si nu o sa ajung sa am sufletul crapat in mai multe bucati decat e deja… Crede’ma… Imi va fi bine…

 

Lost in you… (or in Hollywood part 3)

Multa lume in jur, agitatie… o cabana rustica… zeci de chipuri cunoscute si zambitoare… Un film horror pe un laptop in mijlocul camerei… Atmosfera apasatoare… Frica domina incaperea… Concentrarea multora depasea limita normala… La mine in brate o tipa bruneta… cu parul lung si cret, cu palmele lipite de corpul meu, cu capul lasat usor pepieptul meu, cu ochii blanzi si calzi ca doua pietre de onix, cu genele lungi conturandu’i privirea prea dragalasa… Era EA, stand la mine in brate, si ceva parca ne unea pentru totdeauna… Am sarutat’o usor pe frunte, dandu’i parul la o parte, si am stat mult timp sa’i admir frumusetea… E atat de dulce… Atat de suava… Si prezenta atator prieteni vechi in jurul nostru nu ne stingherea de fel… Era un fel de adunare generala in piata publica atunci… Nu era persoana pe care sa nu o cunosc din tot amalgamul ala de oameni… Si totusi ea era singura care conta… De fapt ea si inca vreo 2 tipi… Unul dintre ei lipindu’si parul blond de umarul meu drept si gol… Cu privirea inocenta inca atintita asupra filmului de groaza, iar celalalt, stand pe o alta canapea si uitandu’se la noi mai concentrat decat toti ceilalti, de parca filmul s’ar fi derulat pe fetele noastre, si nu pe ecranul laptopului… I se citea in ochi o gelozie meschina, incomparabila… Era gelos evident pe o tipa si pe un copil… Am adormit sub privirile lui, cu ea in bratele mele, si cu parul acela blond inca lipit de umarul meu… Si m’am trezit dimineata… Singura din nou in camarea mea… Mi’e atat de dor de EA… Poate mai dor ca niciodata… Dar as vrea s’o vad… Si s’o strang in brate… Sa nu’i mai dau drumul niciodata…

Last to know

Si imi trimite melodia celor de la Three Days Grace – Last to know cerandu’mi insistent sa nu plang… Doar sa o ascult si sa’i zic concluziile… Care ar putea fi concluziile? Toate amintirile mele s’au derulat in fata mea ca un film de amintiri plin de regrete, microfonul de pe skype a fost pus pe “mute” si lacrimile au inceput sa curga siroaie pe obrajii mei mult prea albi si nefardati… Ies pe geam… O ascult pentru a treia oara si simt vantul zbuciumandu’mi parul asa cum amintirile imi zbuciuma sufletul, asa cum fumul de tigara imi zbuciuma plamanii prea plictisiti de aerul greu de oras… Lacrimi reci si translucide pica de la etajul doi si se izbesc de frunzele copacilor de jos, unele dintre ele prinzandu’se in panzele de paienjeni din colturile blocului parca acum parasit, in care eu sunt singurul locatar bantuit de amintiri sumbre si dureroase, in care EL revine si imi da viata peste cap la fiecare 10 secunde urland cu putere ca o fiara ca ii apartin si ca trebuie sa raman a lui, ca apoi sa’mi dau seama ca e doar sunetul vantului care urla printre copaci si printre blocurile gri… La fel cum fumul de tigara imi rascoleste sufletul pe dinauntru, in piptul meu fiind mai mult intuneric decat in mijlocul noptilor reci de iarna, si inima mea fiind transformata in simpla cenusa si carbuni stinsi ramasi dupa valvataia unui foc prea mare pentru un suflet atat de mic… Si nu a mai ramas decat fum si scrum… si jarul stins… De ce nu ma omori odata? De ce, fantoma a trecutului, de ce? De ce ma bantui cu atata inversunare nevrand sa ma scutesti de suferinta si sa faci ceea ce ai de facut? De ce? Ti’e mila? Sau poate din potriva… nu ti’e deloc mile… Speri tu in locul meu ca o sa imi revin? Ca eu nici speranta nu mai am… Vrei sa te bucuri de agonia mea, asa cum am facut eu cu multi altii, avand o placere sadica? O merit? Poate… Dar ce conteaza… Vreau doar sa ajung in iad, acolo unde ajung curvele ca mine, acolo unde totul va fi cald si bine… Acolo unde il voi astepta pe EL, il voi astepta pentru a’l arde in cel mai incins cazan cu smoala ca sa  savurez momentul cu pofta sadica, moment care va tine la infinit, si de care nu ma voi satura niciodata… 

not frozen enough…

Si iar revenim la “cat de prieteni pot unii sa fie” … Si imi zice aseara…printre alte mii si mii de cuvinte, care au durut mai mult sau mai putin, ca se bucura pentru ceea ce mi’a facut mie tipul de 30 de ani, ca am meritat’o din plin si ca degeaba fac pe victima… Ca cica i’as fi facut si eu lui acelasi lucru… Crezi? Chiar asta crezi? Hai sa’ti subliniez cu creion rosu cu mina groasa marea diferenta dintre relatia noastra si cea dintre mine si EL… Tu mie mi’ai gresit foarte mult inainte sa ajung la decizia de a te lasa balta… Si daca te’am facut sa suferi, crede’ma ca am suferit si eu… pe cand, pe el nu l’am facut sa sufere, ci din potriva, am incercat sa fac tot posibilul sa fiu pe placul lui cat de mult se poate, nu am avut nici cel mai mic gand sa’l insel si cel mai important e ca eu am suferit si el nu… Dar ce sa fac? Sa astept sa ma intelegi? Cred ca cer prea mult de la viata… mai ales ca egoismul multora e inegalabil… Dar ce sa’ti mai explic? Ca fluturii nu mai zboara daca le atingi aripile fragile? Ca doar copiii pot iubi intens si fara regrete? Ca nu exista curva care sa nu se bazeze pe interes? Ca nu exista barbati care sa nu iubeasca curvele? Ca nu exista perfectiune? Ca cele mai urate lucruri de pe pamant se nasc tot din lucruri frumoasa? Asa cumura se naste din iubire, asa cum dispretul se naste din apreciere, asa cum moartea se naste din viata asa cum furtuna se naste din apa si incendiul din foc, asa cum barbatii se nasc tot din femei… Si crede’ma ca astea sunt lucruri pe care tu n’o sa poti sa le intelegi vreodata…Asa cum nu ma poti intelege nici pe mine…

Lost in Hollywood part 2

Stau pe pervazul geamului si fumez… ca de fiecare data…  Aceleasi tigari… Dunhill negru… De data asta nu’mi mai amintesc de tine… Nici macar bricheta din mana nu’mi mai aduce aminte de tine… Te’ai evaporat? Si simt deodata doua maini cuprinzandu’ma in brate, un cap lipit tandru de al meu, urma respiratiei calde pe umar si doua suvite de par blond pe fruntea mea… Intorc capul… Te vad si nu am puterea sa zic nimic… Te las asa si continui sa fumez… Stiu ca tu nu fumezi asa ca raman indiferenta si nepoliticoasa pana termin tigara… Ma intorc incet…

Eu: Ce faci?

El: Te tin in brate, nu vezi?

Eu: Ce e cu tine aici?

El: Nu stiu…

Eu: Iar tu, puiule?

Inchid usor ochii si incerc sa inteleg de unde si pana unde tu aici in miez de noapte… Ii deschid din nou…. Sunt in pat, soarele straluceste cu putere si sunt singura… Mai singura ca niciodata… 

Frica de sfarsit?

Da… ar cam trebui sa recunosc asta… Nu stiu de ce, dar chiar imi e frica… Mi’e frica sa sfarsesc unele relatii din viata mea… Fie ca sunt simple prietenii… Ar trebui sa invat sa trec peste pur si simplu… Oare de ce sunt atat de egoista? De ce nu vreau sa pierd nimic, chiar daca ceea ce am imi face rau deseori?… Si atunci cand devin plictisita pana la refuz de acel ceva (de fapt acel cineva) metoda de eliminare nu e simpla aruncare la gunoi, ci dimpotriva, ii fac sa plece… Cum? Demonstrandu’le ca sunt o curva pana cand nu mai au argumente sa ma contrazica… Oare de ce nu pot sa fac cu prietenii asa cum fac cu necunoscutii… Adica sa aplic strategia care nu da gres niciodata “Fii o dulce, linguseste’i, fa’i sa te adore, si apoi loveste’i…scurt si tare ca sa nu se mai ridice, sau usor si dureros ca sa savurezi agonia suferintei lor” Trebuie sa invat sa fiu asa cu toi, nu doar cu cei care imi sunt indiferenti…

Lost in Hollywood

El: As vrea sa plecam undeva impreuna…

Eu: Unde?

El: Nu stiu. Oriunde…

Eu: De ce?

El: Pentru ca vreau sa scapam de toti cei din jur si sa fimdoar noi doi intr’un loc necunoscut…

Eu: Dar ce treaba am eu cu tine, puiule?

… Si suna telefonul…

Eu: Da tata!

X: Nu sunt taicatu…

Eu: Aaa… Tu erai…

X: Da… Ce faci?

Eu: Pai uite… (si deschid ochii) Dar un… (de e el?) Uite  dormeam… Scuze sunt cam zapacita la ora asta (cat o fi ceasul?) m-am culcat la 6 jumatate azi dimineata (aha, e aproape 9) Tu ce faci?

X: Ma duc sa’mi cumpar tigari si m’am gandit sa te sun sa vad ce faci, dar vad ca  dormi. Te las. Te sun eu mai tarziu. Pa pa.

Eu: Pa!

Ce vis ciudat… De fapt ce coincidenta stranie… Tipul care m’a sunat, tipul pe care l’am visat si cel cu care am vorbit toata noaptea, pana la 6 dimineata (pe care am uitata sa’l mentionez), sunt foarte buni prieteni… Si ne si cunoastem de atata timp…

Oare e vreun semn?

I loved you with a fire red, now it’s turning blue…

Si uite asa se intoarce roata. Cat a trecut? Jumatate de an? Aproximativ… Iti mai amintesti, nu? Iti mai amintesti ce eram eu pentru tine? Sunt sigura ca iti amintesti… Eram iluzia unei femei perfecte, care, de altfel, n-am fost niciodata… Dar te iubeam… Pe cand tu, iubeai doar femeia din mine, si acum “yin yang”-ul isi face treaba. Ai ajuns sa ma iubesti pentru ceea ce sunt, iar eu, am ajuns sa iubesc doar barbatul din tine… Doar iluzia oricarui barbat, reflectata in numele tau… E ciudat, nu? Si mie mi se pare…

Atunci n’am mai putut salva nimic, dar tu incerci acum sa salvezi tot ce’a fost atunci… Sau poate te astepti la o reinviere miraculoasa… Cine stie… Speranta moare ultima, dar se pare ca cineva acolo sus nu te iubeste, sau poate nu ma iubeste pe mine si incearca sa’mi rapeasca posibila fericire… Poate asta e sansa mea la fericire si sentimentele mele o reneaga cu desavarsire…

There is no second chance

O a doua sansa… Ce frumos suna… Mai ales ca toti gresim si meritam sa fim iertati, sau nu… in functie de caz. Dar in iubire nu exista a doua sansa… oricat ai incerca, lucrurile nu pot sa mai mearga ca prima data… Am incercat de atatea ori, si a fost in zadar… Chiar daca stim ce am gresit prima data, si incercam sa remediem a doua oara, e tot in zadar… De ce? Pentr uca tot farmecul iubirii e sugrumat de prudenta si totodata de reprosuri.

Si totusi incerci…  si totusi pare ca ar putea merge de data asta intre noi doi, dar sentimentele mele refuza sa accepte. Refuza cu o violenta aberant de exploziva, avand in vedere ca tu chiar faci tot posibilul . Si am incercat sa’ti explic ca eu nu stiu sa fiu iubita, ci doar ranita… dar tu nu vrei sa auzi, si continui sa incerci… Da’mi putin timp… atat iti cer… Poate lucrurile vor merge de la sine… Dar lasa timpul sa decida… nu ma pune pe mine sa fac greseli… nu vreau sa regret…

De ce ma tradezi?

Si sa intreb din nou daca asa fac prietenii? Credeam ca o sa fii mereu acolo pentru mine, sa ma aperi de toata otrava cu care m’a infectat in atetea luni de zile… Si tu ce faci? Ramai indiferent la suferinta mea si treci de partea lui ca si cum nimic nu s’ar fi intamplat? Ca si cum as fi fost eu vinovata pentru tot? De ce imi faci asta? Dupa cate am facut pentru tine? E mai important el? De ce? Ca e “taicatu”? Ei bine, afla ca nu e… nu mai e de cand a terminat’o cu mine… Acum are alt copil acasa… Nu’i mai pasa de tine… Si acum are si alta femeie acasa… Nu’i mai pasa nici de mine… Si totusi… ramai de partea lui? De ce? Ce a facut el pentru tine? Nu ma asteptam sa’mi faci asta… Tineam prea mult la tine… Si m’ai dezamagit… Toti ma dezamagiti… Nu stiu cum reusiti…

Mai e ceva de zis?

Si ce sa’ti zic? Ca mi’e dor? Nu pot sa’ti zic ca mi’e dor… N’are cum sa’mi fie dor de persoana care m’a ranit intr’un asemenea stil… Ca mi’e frica? Poate chiar imi e frica, frica sa te intalnesc pe strada, si din tot corpul tau sa tasneasca sageti otravite care aduc moartea si care imi sunt destinate mie… Ca te urasc? Da, te urasc…pentru tot ce mi’ai facut, pentru ca m’ai folosit, pentru ca ai insemnat ceva pentru inima mea, acum sparta in milioane de farame… Ca regeret? Cu siguranta nu… Timpul trece si sterge tot ce’a fost… In urma ramane doar praf… Si cu cat e mai mult praf, cu atat amintirile devin mai inofensive… Ca as fi vrut sa nu ma ranesti? Cu ce scop? Ai facut’o deja… Nu mai conteaza ce as fi vrut eu… Ca o urasc pe ea? Da, o urasc, dar ce conteaza? Ce vina mai are ea acum? Vina ca s’a lasat prostita de tine, ca si mine de altfel?… Ca te’am iubit? Si ce daca te’am iubit? N-ai stiut sa apreciezi… Deci n’o sa apreciezi nici acum ceea ce’a fost… Si in concluzie, nu am nimic sa’ti mai spun… Ramai o pagina din trecut, o pagina patata de sangele sentimentelor mele, acum moarte, sau mai bine zis, ucise de tine, peste care o sa se aseze praf, mult praf…din ce in ce mai mult, pana cand scrisul o sa devina incomprehensibil si culoarea pozei din coltul din dreapta sus o sa paleasca, asa cum va pali si amintirea ta in mintea mea…

Incercare esuata…

Poveste fara nume

Am intrat in lumea ta dintr’o intamplare
Si fara sa am nici cea mai mica incantare
Dar cine m’a obligat in acea noapte
Sa intru’n lumea ta de suflete sparte?

Erai un simplu nimeni luminat de felinare,
Intr’o lume in care toti prostii au valoare,
Iar eu am crezut in lumina ta
Si in scurt timp m’am inecat in ea.

Toti cei din jur mi’au zis ca nu e bine
Ca o sa’mi irosesc viata langa tine,
Dar eu nu i’am ascultat
Si’n umbra ta m-am scufundat

Ai profitat de copilul din mine
Luandu’mi culorile fara rusine
Si m’ai aruncat in lumea asta cruda,
In jocul asta meschin fara bonus pe runda.

M-ai lasat singura intr’o lume nedreapta
Fara sa primesc de la nimeni vreo soapta,
M-ai lasat sub lumina rece a lunii,
Sa ma ignore toti nebunii.

Si m’am ratacit intre stele
Pierduta cu sperantele mele
Pana m-am blocat in neant
Doar eu si trecutul dezolant…

De ce?

Cafea la prima ora, gust bogat si amar… Imi aprind o tigara, fum , mister… Si lacrimi… Lacrimi si amintiri la prima ora a diminetii… Aseara eram prea anesteziata de sentimentul de surprindere ce ma incerca… Felul in care mi’a vorbit, fata de cum vorbea de obicei… Dupa atata timp, mi’a dezghetat din nou inima prea mica… Si doare… De ce doare atat de tare trecutul? De ce doare atat de tare asumarea greselilor? De ce regret acum ceea ce am facut desi mi’am jurat mie insami ca nu voi trai niciodata cu regrete… A fost ca si cum am fi dormit impreuna, imbratisati printre cuvinte, ca in vremurile bune… Ca in vremurile cand sentimentul pe care il aveam pentru el era iubire, nu dorul asta imens… I’am simtit toate atingerile pe pielea mea, si mi’a ramas urma respiratiei lui pe umar… Mi’e dor de noi? Poate… Regret ca am gresit? Poate… Dar cu toate astea, nu se ofera nimeni sa dea timpul inapoi si pentru mine… Si totusi, de ce a revenit acum, dupa atatea luni, dupa aproape jumatate de an, acum cand inima mea e ca o piatra sfaramata in prea multe bucati, acum cand nu mai sunt capabila sa simt nimic pentru nimeni, si de ce incearca sa’mi reparea inima? Ca sa pot sa simt si mai multa durere decat pana acum?

Puiule, sa nu uiti…

Sa nu uiti sa’i zici lui Satan cand o sa mori ca ma cunosti, ca ii cunosti amanta, si ca trebuie sa te lase sa treci nevatamat prin toate cercurile iadului fara ca nimic sa te impiedice sa te asezi in stanga lui si sa i te inchini asa cum numai eu am stiut sa fac… Sa nu uiti sa’i zici ca ai facut toate pacatele pe care le’ai facut in cinstea lui, si nu datorita faptului ca ai fost corupt de ispita iminenta… Sa nu uiti sa’i spui ca eu te’am invatat sa adormi seara cu constiinta impacata ca nu ti’ai facut rugaciunea, pentru ca nu avea niciun rost sa o faci… Nu uita sa’i mentionezi cat de mult fumezi, sau varsta de la care te’ai apucat…Sau ca bei, ca freci noptile prin cluburi, ca te droghezi din cand in cand, ca experimentezi toare placerile iadului fara retineri, si ca, ajuns acolo vrei sa continui sa le experimentezi. Si nu uita sa’i amintesti inca odata de mine, ca inca exist si ca o sa ajung si eu acolo… Sa ma astepti acolo… Pana o sa vin, si sa tii bine minte, ca oricat de mult timp ar trece, eu voi veni… Si te voi cauta acolo… Sa ne distram impreuna cu toate placerile pe care Satan ni le va pune pe tava… Doar sunt amanta lui nu?

Ganduri… inutile

Eu:Aimée…hai sa’ti citesc ceva...
Evil Rose:Spune
Eu:”O curva sincera?…”
Evil Rose:Stai sa ghicesc… “Suflet de curva”?
Eu:Da…
Evil Rose:E geniala tipa:X
Eu:Stiu… As vrea sa i’o pun odata…
Evil Rose:Stii…Te aud :-w
Eu:Mda…

E prima data in intreaga mea viata, cand, imi trece prin cap stupida idee de a o insela… Nu mi s’a mai intamplat… Si cu cine simt nevoia sa o insel? Cu o tipa pe care nu o cunosc, despre care nu stiu decat ceea ce scrie ea pe blog, si altceva nimic, si despre care cred ca e suta la suta streight… Doamne… Oare ce e in capul meu?

Barbatii…

Te intrebi de ce dispretuiesc barbatii? Nu pot sa imi explic intr’un mod clar si concis, dar am cateva idei legate de asta. Si banuiesc ca e ceva genetic… Femeile ca mine, sau ca maicamea dispretuiesc barbatii nu pentru ceea ce sunt, ci pentru ca fac toti parte din aceeasi specie de misogini, porci si lipsiti de scrupule, al caror singur motiv de a trai este sexul… Am invatat asta de la ea, si acum stiu ca are din ce in ce mai multa dreptate… Toti barbatii sunt la fel, si toti vor acelasi lucru… Pentru barbati, toate femeile sunt curve, si pot sa le ofere un singur lucru, singurul lucru de care ei au cu adevarat nevoie… Partea cu gatitul, spalatul, curatenia si alte alea nu mai sunt o problema momentan… Doar s’au inventat atateasi atatea lucruri utile pentru treburile casnice, desi ei tot impotenti raman in bucatarie… Si totusi, poate ca am suferit prea mult, sau poate vad prea multa suferinta in jurul meu ca sa gandesc altfel. Si, avand in vedere ca nu gasesc contraargumente teoriei mele, continui sa o sustin… Nu am gasit niciun barbat care sa fie altfel decat ceilalti, sau care sa gandeasca diferit de restul speciei… Poate devin eu putin cam “misogina” acum si daca cineva are argumente sau anumite pareri care sa-mi contrazica “teoria”, as vrea sa si le exprime…

De ce urasc marea?

Toata lumea merge la mare in perioada asta… si, desi iubesc apa, prefer sa merg la munte… Imi place la munte, acolo unde e aer curat, copaci, animale, flori, pasari, fluturi si natura in cea mai pura forma… Imi place mult linistea si atmosfera calma de acolo… Urasc marea pentru ca e populata, pentru ca e aglomerata, pentru ca pe plaja e plin de tanci cu parinti iresponsabili, care ii lasa sa isi faca de cap prin nisipul fierbinte, pentru ca e plin de pizde dezbracate peste tot, iar eu ma simt atat de nesemnificativa in marea aceea de oameni… Dar din nefericire, nu atat de nesemnificativa cum ma simt atunci cand sunt singura in mijlocul naturii, e pur si simplu o indiferenta inumana care te streseaza fara incetare. Eu, care iubeam aglomaratia si locurile aglomerate, am ajuns sa detest toata populatia din jurul meu… Si ea ma roaga sa merg la ea, in Bucuresti, acolo unde e cel mai aglomerat loc din tara, si vreau…stie ca vreau… dar nu prea pot… nu ma lasa sufletul si suferinta asta meschina… Ma simt legata de acesti patru pereti si ma simt in siguranta intre ei… Si chiar am nevoie sa fiu in siguranta momentan… S’au intamplat prea multe… I’am zis mamei azi cateva din fazele cu el… Si a parut sa ma inteleaga.. .Dar, cu toate astea nu stie cat sufar.. Nu are de unde sa stie, nu las sa se vada… Nu pot si nici nu vreau sa demonstrez ca sufar dupa un barbat pentru care nu am fost altceva de cat o curva, si care m’a folosit atat cat a vrut…

I can handle it…

Dupa ce stii toata deceptia prin care am trecut, te uiti la mine si suferi odata cu mine… Si tu ca si ea… Dar spre deosebire de ea, tu imi spui ca ma iubesti si ca vrei sa ma tii langa tine toata viata ca sa nu ma mai poata dezamagi nimeni… De ce ma iubesti atat de mult? Tu nu stii ca mie imi place mai mult sa fiu ranita decat iubita? Tu nu stii ca n’am invatat inca sa accept iubirea care mi se ofera? Tu nu stii ca pana acum toti barbatii din viata mea m’au folosit? Si nimeni nu vrea altceva decat sa ma foloseasca? De ce esti tu altfel? De ce vrei sa ma aperi? De ce imi spui clar si raspicat ca el vrea doar sa mi’o puna cand eu ti’am zis ca nu e nimic serios intre mine si el? De ce crezi ca orice as face, fac o greseala? De ce ti se pare ca daca a aparut el in viata mea o sa fiu dezamagita din nou? Uite ca nici nu a aparut bine si a si disparut… Poate din greselile lui, poate din insistentele tale, nu stiu…cert e ca deja s’a evaporat… Dar pe cel care mi’a facut atatea nu pot inca sa’l sterg de pe retina timpului meu trecut, nu pot inca sa’mi spal amintirile si sa le curat de prezenta lui abundenta si inumana… Stiu ca te am pe tine, dar e ca si cum nu te’as avea… De ce? Pentru ca ma iubesti… Si eu nu stiu sa fiu iubita… Dar stiu sa am grija de mine singura…

Tre sa stii ca pot…

Si o aud zicandu’mi ca nu ma intelege… Nu ma intelege pentru ca , desi le spun tuturor ca “viata merge mai departe, ca orice s’ar intampla putem trece peste, ca nimic nu e roz dar cu toate astea totul va fi bine” si ii fac pe toti sa se simta mai bine in anumite momente critice ale vietii lor, nu sunt in stare sa aplic aceste principii si pentru mine. Si nu suport sa ma asculte cand plang… E ciudat sa o aud cum sufera si ea odata cu mine, dar simt nevoia sa spun cuiva prin ce trec… Si, desi as putea sa’i zic ca sunt tare si pot trece peste nu o pot minti… Inca nu sunt… Am lasat garda jos si nu pot trece peste ce s’a intamplat… Si cel mai important e ca, nu inteleg de ce simt ce simt pentru el, atata timp cat pentru el nu am fost nimic altceva decat o curva… 

Some stories never ends… You knew it?

Si iesim iar in oras… vine si taicamiu… ne mai plimbam putin si ne intalnim cu niste prieteni de familie. M’am dat iar in toate tiribombele, mi’am cumparat iar toate prostioarele, printre care si un tricou cu System of a Down. Si am plecat de acasa imbracata ca o domnisoara, cu un maieu exagerat de decoltat, cu bijuterii, parul ondulat si prins pe o parte, si am ajuns acasa imbracata in tricoul cu SOAD, cu un breton emo iesit din clame si putin plouata. Si dupa ce am adormit am avut un vis ciudat, sau poate ar trebui sa zic un cosmar. Eram cu el, in biroul lui si ma tinea in brate… Si eu nu ii reprosam nimic. Imi spunea calm si raspicat ca asa trebuie sa fie. Ca el trebuie sa ramana casatorit cu ea si eu trebuie sa raman amanta lui pentru totdeauna, sa ne ascundem de ea si de restul lumii si sa traim fericiti. Sau mai exact, sa traiasca el fericit. Si m’am trezit cu un gust amar. Exagerat de amar. Mi’am aprins tigara. Dunhill negru, aceleasi tigari pe care le fumeaza si el, cu bricheta pe care o am de la el. De ce inca mai fac asta? De ce? Nu stiu… Si nu am sa stiu pana n’o sa ma invat sa il las in urma pentru tot deauna.

Quick switch

Ies in oras cu mama… Sunt zilele orasului si in centru e plin de tarabe cu diverse acareturi artizanale, si minichioscuri cu mici, bere sau inghetata… Tarabele continua pana undeva la periferie, acolo unde, ca in fiecare an sunt amplasate diverse tiribombe, pentru bucuria celor mici… Ne’am plimbat mult, ne’am plimbat tinandu’ne de mana, am cumparat toate minunile de pe tarabe, si am incercat toate tiribombele, pe banii maicamii, ca in vremurile bune.. Si in cap imi rasuna calm vocea ei amuzata “copchil disperat de adrenalina” Am fost un copil de cateva ore, un copil caruia mami i’a facut toate mofturile, de la bijuterii la biletele cu horoscopul trase de papagali din diverse tombole si asa mai departe… Ne’am hotarat sa stam si sa mancam, si ne’am intalnit cu niste prietene de’ale ei… Ne’am asezat cu ele la masa, am vorbit circa cinci minute, cand mi’au cazut ochii asupra mesei din stanga noastra…Era EL, el impreuna cu nevasta’sa… Si atunci am trecut din nou de la copilul care o tine pe mama de mana, la tarfa care se uita in ochii lui si isi vede filmul trecutului ca pe o sageata otravita de care trebuie sa se fereasca si nu poate… M’am facut alba ca varul si nu stiam cum sa’i explic maicamii ca vreau sa plec fara a fi nepoliticoasa… In final i’am zis ca nu vreau sa mai mananc nimic si ca vreau sa vad concertul… Cat mai aproape descena, cat mai departe de el… Si a fost mai mult decat de accord, spre fericirea mea… Si m’am intalnit acolo cu mai multi prieteni si am sarit pe melodiile trupui StillBorn impreuna cu maicamea… E atat de copilaroasa uneori… Si asa am redevenit rockeritza infocata face headbeng pe orice zdranganeala de chitara, de odinioara…Apoi, am ajuns acasa si am redevenit tipa aceea depresiva  care se gandeste la tot ce s’a intamplat si regreta ca l’a vazut, dupa atata timp, care regreta ca l’a vazut cu ea, si ale carei sentimente au fost date peste cap de intalnirea aceea stupida si neprevazuta…

Confirmare…

Si l’am sunat iar si iar pana cand, intr’un final mi’a raspuns… Ca sa imi zica…ce? Ca e la munca si nu poate vorbi… L’am oprit la jumatatea frazei si i’am zis sa taca si sa asculte… I’am zis ca buletinul meu e la el si il vreu inapoi… Iar el mi’a raspuns senin ca nu mai e la el, ca e la taicamiu impreuna cu toate celelalte lucruri ale mele care au ramas la el… Si ce pot sa mai zic? Ca “stiu ca ma’nvart intr’o lume de nebuni, fara cotiere, casca si fara instructiuni?” Dar in fine… Sa lasam actele… E bine ca sunt “safe” pentru moment… Dupa aceea i’am zis sa ma sune data viitoare cand are de gand sa faca ceva cu lucrurile care imi apartin si sa ma sune data viitoare cand are de gand sa se impace cu nevasta’sa si eventual sa ma anutnte si pe mine… Si s’a blocat… Nu’i place cand unele lucruri nu’i sunt favorabile… Si  mi’a zis foarte sec ca am terminat’o… Si i’am zis ca asta mi’era clar atata timp cat are pe altcineva acum, desi corect ar fi fost sa ma anunte… Si la scurt timp ma suna ea… Si incepe sa tipe la mine ca iar ma dau la barbata’su… Si daca ar fi fost asa ce? Trebuie sa o invat eu sa’l tina langa ea? Oricum… Eu cat am avut nevoie de el l’am tinut langa mine, de acum sa faca ea ce vrea cu el… Desi nu imi mai pasa, pot sa zic ca apelul ei mi’a intins nervii la limita maxima, si inainte sa inchid telefonul i’am urat un calduros si respectuos “futu’ti Dumenzeii ma’ti”

 

Si revin la cugetarile mele… Oare chiar sunt o curva? Acum chiar ma simt ca o curva, folosita de un barbat insurat, care, desi a divortat in momentul acela si si’a vandut verigheta in fata mea, mi’a demonstrat ca e un barbat ca toti ceilalti si ca, la fel ca toti barbatii, si el vede in fiecare femeie care ii apare in fata o simpla pizda proasta si buna de futut… Si inca indraznesc sa mai sustin ca nu sunt curva? Am trait pe banii lui, l’am lasat sa ma atinga si sa’mi spuna diverse povesti de adormit copii desi stiam  ca are o nevasta si un copil, desi eram aproape constienta ca sunt pur si simplu folosita…

Depresie

De cateva zile nu’mi raspunde iar la telefon si nici nu ma suna… Sun incontinu si in urechi imi suna acelasi mesaj patetic rostit de aceeasi voce agasanta si robotica “ne pare rau dar abonatul pe care l’ati apelat nu poate fi contactat. va rugam incercati mai tarziu” Si astept…Si astept degeaba, pentru ca azi sa’mi spuna insusi taicamiu ca el s’a impacat cu fosta nevasta… Mi’a cazut cerul in cap, dar ce conteaza? Cel putin nu sunt insarcinata… Si apropo de postul anterior cu sufletul din oglinda, am patit din nou ceva asemanator cu ce a patit ea, si anume, mi’am uitat toate actele la el, si acum am urgenta nevoie de ele pentru scoala de soferi si nu stiu cum sa dau de el sau de acte, si nici nu stiu ce sa ii spun lui taicamiu in legatura cu asta, avand in vedere faptul ca i’am zis deja ca il am undeva in casa dar nu stiu unde anume 😐

Oricum, sper sa rezolv si asta intr’un final, si asa cum ea a trecut peste problema asta, sper sa pot si eu… Oricum, sunt constienta ca toate trec si ca totul va fi bine intr’un final, mai ales ca am atatea persoane care imi sunt alaturi zi de zi :X

Suflet in oglinda…

De vreo doua luni ii citesc blogul in fiecare zi si ma regasesc in fiecare din sentimentele care o incearca… Dar niciodata in aceeasi postura, si niciodata reactia nu e identica… Surprinzator e faptul ca amandoua suntm considerate curve, dar ea o recunoaste si o admite cu capul sus si cu privirea senina, pe cand eu o neg cu inversunare in timp ce orgoliul meu respinge cu o brutalitate exploziva orice afirmatie care ma pune intr’o asemenea postura… Desi amandoua am trecut prin aceleasi etape, barbati insurati, aventuri de o noapte, iubiri neimplinite si sentimente aruncate in van in apa destinului… Si cu toate astea, pe ea o admir si o respect si o consider un model demn de urmata datorita faptului ca are o tarie de caracter impresionanta, cum rar intalnesti, o putere inegalabila de a trece peste toate obstacolele pe care viata i le pune in cale, si care sunt exagerat de multe transformandu’i viata intr’o cursa a mortii, si totusi ea reuseste sa treaca peste toti si peste toate cu capul sus, cu buzele rujate, si cu tocuri in picioare… As vrea sa pot sa ajung atat de tare, as vrea sa pot pleca de acasa pur si simplu, fara sa’mi pese de amenintarile lui taicamiu, fara sa’mi pese de lacrimile maicamii si fara sa’mi pese de ceea ce las in urma… As vrea sa pot sa imi infrunt propria constiinta care ma tine inchisa intr’o lume pe care nu mi’o doresc, as vrea sa pot sa evadez din mine insami si as vrea sa pot sa imi urmez visele si atat, fara a mai lasa si alti factori sa intervina…

Multumesc Sufletel pentru ceea ce scrii pe blog, pentru faptul ca posturile tale ma fac mai puternica si pentru sfaturile pe care le inserezi subtil in fiecare fraza pe care o scrii…

Motanel

Stii prea bine cat de mult imi plac pisicile si nu vreau sa crezi ca ceva nu e okay intre mine si el… Si tu imi esti prieten de atata timp, si ma cunosti atat de bine… Doar ca nu pot sa va tratez pe toti la fel… Sunteti diferiti, fiecare om e diferit in felul sau, si gelozia asta inumana nu isi are sensul… M-ai intrebat daca il plac… Si ti’am raspuns sincer… Nu stiu daca te’a deranjat… Sau daca ai ascultat macar raspunsul meu… Dar ce conteaza… Ti’am explicat, si am incercat sa te fac sa intelegi ca nu sunt nici pe departe fiinta aceea perfecta pe care tu ti’o inchipui, si pe care tu o vezi in mine… Sunt doar un om normal, poate un om fara suflet, dominat de razbunare si de ganduri macabre… Dar sa revenim la ce ziceam… Pisicile… Si stii prea bine ca nu ma refer doar la acele creaturi adorabile si exagerat de inteligente care par a fi, mai degraba extraterestre, ci ma refer la el, el care e exact ca un pisoi… Are toate trasaturile necesare unui motanel veritabil si exagerat de adorabil… Si nu suporti asta… Si totusi… Ce pot sa fac eu? Daca tu nu vrei sa’ti schimbi conceptia si imaginea in ceea ce ma priveste eu nu pot face nimic…

Contrast

EvilRose: ea cand vine la mine
 EvilRose: a zis ca nu o sa te ia cu ea

X: mda de curva ce e
X: panarama
EvilRose: nu mai vorbi asa de ea
EvilRose: te rog
X: tu taci
X: ca e curva
EvilRose: frate
EvilRose: taci in pula mea
EvilRose: nu mai vorbi asa de ea ca ma enervezi
EvilRose: daca tu asa crezi
EvilRose: tine pt tine
EvilRose: nu imi mai zi mie
X: nu tin pt mine
EvilRose: asta daca nu vrei sa ne certam
X: zic la toti ca e panarama
X: vrei sa scriu la status?
EvilRose: si care e problema ta pana la urma daca ea e panarama sau nu?
X: vrei sa scriu la status?
EvilRose: te freaca pe tine cum e ea?
X: dap
EvilRose: termina frate in pula mea
EvilRose: vezi-ti de ale tale
X: nop
EvilRose: si nu te mai baga in viata altora
EvilRose: nu e treaba ta daca e ea curva sau nu
EvilRose: oricum mai curva decat esti tu nu e sa stii
X: ba e curva

Si discutia continua la infinit, subiectul principal fiind eu, si personajele care poarta dialogul fiind prietena mea cea mai buna, trandafirul meu ce imbraca toate nuantele curcubeului, si unul dintre cei mai buni (ex)prieteni ai mei… E tipul pe care l’am considerat mult timp ca pe un frate… Si nu e singurul care o zice… Oare de ce? Oare chiar asa sunt? Daca da, atunci de ce mai stati cu mine, de ce imi mai vorbiti, de ce ma mai bagati in seama? Nu inteleg de ce in fata mea jucati un teatru infect prefacandu’va ca imi sunteti prietni adevarati si ca imi sunteti alaturi, si in lipsa mea va comportati de parca as fi ultima curva… Daca tot vi se pare ca sunt atat de curva duceti’va dracului si scutiti’ma de atatea impresii false si de atatea masti…n’am nevoie de prieteni falsi…de fapt n’am nevoie nici de prea multi prieteni… Asa ca FUCK OFF si nu uitati sa cautati mai intai definitia cuvantului “curva” in dictionar si apoi folositi’l in diverse contexte…

NO! I’m not :D

Si pana la urma am ajuns la concluzia ca nu sunt insarcinata… Deci e bine… Sau cel putin mai bine decat daca as fi fost… Stabilisem la un moment dat ca mi’e indiferent…  Indiferent daca sunt sau nu… Caci la urma urmei astea sunt legile naturii… Dar cu timpul am inteles ca, desi aveam solutii pentru ambele situatii, asa e mult mai simplu si mai usor… Inca nu i’am spus… De fapt… Inca nu am vorbit cu el… E prea ocupat si nu vreau sa’l stresez prea tare… Oricum cred ca si pentru el a devenit ceva indiferent… Poate nu la fel de indiferent ca pentru mine, dar lucrurile astea nu pot fi impiedicate, asa ca trebuie doar sa le acceptam.

Vise…sau poate nu doar atat…

Aseara am visat din nou, pentru a nu stiu cata oara, ca eram in bucataria ta… Stad ca de fiecare data cu tigara in mana sub hota pornita si uitandu’ma la tine cu ochii aia inocenti de copil, cum te plimbi de ici colo …inca sunt un copil…si stii asta…Stii ca cei 12 ani pe care ii ai in plus fata de mine nu ma fac mai matura… Raman un copil… Si am stat acolo ore in sir uitandu’ma la tine, savurand fumul dulce de tigara si un pahar cu vodka… Aveam o pofta carnala inegalabila de a te atinge, dar nu indrazneam… postura aceea de inocenta nu mi’o permitea… Asteptam sa faci tu primul pas, asa cum il faci de fiecare data, ca apoi sa imi permit sa ma dezlantui… Dar inainte ca actiunea sa inceapa in adevaratul sens al cuvantului, soarele a rasarit din nou, stralucind ostentativ in fereastra mea, si mi’a curmat visul inainte sa capete amploare… Probabil ca mi’e prea dor de tine… Dar timpul o sa le rezolve pe toate…

I’m back…

M’am intors… In sfarsit m’am intors… Am fost plecata la munte… Fara tine, fara ea si fara ai mei… Am fost in mijlocul naturii… Singura… Am avut timp sa ma gandesc la multe… la prea multe chiar… Inca am dubii in privinta sarcinii… Dar indiferent care ar fi adevarul, deciziile sunt deja luate… Poate ca te intrebi de ce n’am verificat inca… Probabil ca mi’e frica sa aflu… Dar oricum, mi’e oarecum indiferent… Am solutii pentru orice situatie, si stiu ca si tu ai… Deci momentan suntem bine… Mi’e dor de tine… Mi’e foarte dor… sa ma tii in brate, sa ma pierd in bratele tale, sa’mi odihnesc capul pe pieptul tau si sa’mi calmez zbuciumul sufletesc cand iti aud bataile inimii… Mi’e dor de buzele tale dulci asa cum mi’e dor de dulceata de trandafir pe care o facea bunica, mi’e dor sa’mi soptesti la ureche ca totul e bine acum si ca o sa fii acolo orice s’ar intampla… Dar cel mai dor imi e sa’ti simt atingerile pe pielea mea, sa’ti simt degetele pe tot corpul meu fara sa ma gandesc ca esti doar o iluzie care se va pierde odata cu prima raza de soare, fara sa’mi fie frica de rasaritul care mi te rapeste in fiecare dimineata… 

Am invatat acolo sa beau cafeaua fara zahar, ca doar asa viata e mai dulce decat ea, am invatat sa fiu receptiva, sa tac si sa ascult, am invatat ca natura e mai frumoasa daca o privesti ore in sir oferind atentie tuturor detaliilor, am invatat ca nimic nu a fost creat in van, am invatat ca poti vorbi si cu un simplu fluture pentru a’ti descarca sufletul de problemele, mai mari sau mai mici, ce apar zi de zi…

Acum stiu si ca adevaratii prieteni nu dispar niciodata, ci doar pleaca si se intorc, sau poate uneori plecam noi, si ne intoarcem… Asa e natural… Am sunat’o pentru ca nu mai vorbisem de mult cu ea… Si i’am dat cateva mici detalii legate de viata mea de acum… Si a contat… M’a sunat inapoi dupa doua zile sa vada daca totul e bine, daca am aflat ceva…daca e sau nu adevarat… Poate pentru ca, desi ea a incercat sa plece, eu nu am vrut sa plec, sau s’o las sa plece… A insemnat prea mult pentru mine… mereu…

Mi’a fost dor de blog, mi’a fost dor de mama, desi vorbeam zilnic la telefon, mi’a fost dor de cei ce imi coloreaza zilele plictisitoare si calduroase de vara… dar, surprinzator, cel mai putin mi’a fost dor de ea… de ce? poate pentru ca oriunde ar fi, e ca si cum ar fi langa mine… imi e alaturi chiar si atunci cand nu stim nimic una de cealalta, si cred ca niciodata inimile noastre nu vor cunoaste despartirea…

Dar am revenit, si de acum cred ca imi va fi dor de natura, de munte, de aer curat, de flori, de fluturi, de gratare, de tigarile fumate in gradina, de sticlele de bere baute intr’un sat mic si de ei… De ei, care, desi oameni in toata firea, au avut rabdarea necesara sa accepte jocurile unui copil, caci practic nu sunt altceva… Oricum pentru ei am fost doar un copil mult prea inocent pentru o lume atat de zbuciumata… Ei n’au stiut ca lumea asta face parte din mine si ca eu ii apartin ei… Poate joc prea bine teatru… sau poate  a fost o simpla strategie negandita, dar care s’a potrivit perfect contextului…

Ma simt singura si trista… Goala prin interior, secata de putere, ca si cum intreaga natura s’ar fi hranit cu viata din mine, si nu invers, ma simt damnata intr’un fel sau altul pentru ca n’am stiut sa fiu atat de orgolioasa pe cat ar fi trebuit, pentru ca n’am stiut sa refuz, pentru ca n’am stiut cum claseaza barbatii curvele, pentru ca n’am calculat inainte sa gandesc, si pentru ca n’am gandit inainte sa vorbesc, si pentru ca n’am vorbit inainte sa actionez…

All about us…

Inca de cand ne’am cunoscut si ceva intre noi a inceput sa se lege, toti cunoscutii ma intreaba daca il iubesc… Si am evitat de fiecare data raspunsul explicandu’le clar si raspicat situatia: e un barbat casatorit, casatorit cu o scorpie care l’a sufocat 10 ani de zile, cu un copilas adorabil de doar 3 anisori si nimic nu va putea fi vreodata intre noi… pana in acea zi, acea zi de vineri, 3 iunie, cand am ajuns fata in fata cu nevasta’sa in biroul lui… Si de atunci lucrurile intre ei s’au daramat… de tot… Peste 3 zile el si’a vandut verigheta in fata mea, iar in urmatoarea zi ea a depus actele de divort… Din cate stiam eu, relatia dintre ei era tensionata de mult timp, dar aceea a fost picatura care a umplut paharul… Si revenind la noi… De atunci lucrurile dintre noi sunt din ce in ce mai bune, si, acum pot sa zic sincer ca il iubesc, il iubesc, in felul meu meschin si egoist de a iubi, dar il iubesc… Poate prea mult, poate chiar mult prea mult… Dar ce mai conteaza… E liber si e al meu momentan…

Sunt?!?

Am auzit de atatea ori replicile astea in ultima perioada incat am ajuns sa cred ca cei ce le spun, cei care imi sunt atat de apropiati, au dreptate… Poate ca eu chiar asa sunt… Dar nu prea inteleg de ce va intereseaza pe voi ce si cum sunt eu… Si cu toate astea, si ce daca sunt? Ce daca sunt curva, proasta, fumatoare, alcoolica, drogata, deprimata, insistenta, disperata sau mai stiu eu ce? Daca chiar sunt, sunt pentru mine, nu pentru voi… Si daca intr’adevar gresesc cuiva fiind asa cum sunt, gresesc doar fata de mine, nu fata de voi, pentru ca este corpul meu si totodata si sufletul meu, si fac ce vreau eu cu ele… Si nu inteleg de ce asteptati sa’mi cer iertare pentru ceea ce sunt… De fapt, de ce sa va cer voua iertare? V’am gresit cu ceva? Cereti’va voi insiva iertare de la voi si apoi asteptati sa isi ceara si altii… Va dati seama cat de mult gresiti fata de voi insiva? Cat de mult va mintiti? Si cat de mult va inselati? Nu… evident ca nu…pentru ca sunteti prea ocupati sa’i judecati pe altii…
Sunt mandra de ceea ce sunt… Indiferent ce credeti voi ca sunt… Si atata timp cat el ma accepta asa cum sunt, fara sa tina cont de “criteriile” voastre de a ma critica, e totul perfect…

Wondering

E frig. Si ploua. Si stau si ma intreb daca atunci… dupa ce ne’am despartit au existat momente in care iti era dor de mine, daca erau momente cand iti lipsea vocea mea… Vocea mea, acea combinatie ciudate dintre vocea unui star porno si a unui rapper… Atat de ciudata si de diferita, atat de unica si tipica mie, atat de adaptata personalitatii mele si cu toate astea avand un accent atat de comun. Stiu ca imi spuneai deseori cat de mult iti placea vocea mea… Oare iti mai e dor din cand in cand de noptile in care vorbeam la telefon atatea si atatea lucruri si imi spuneai ca vocea mea te face sa adormi si totusi te tine treaz… Mie nu imi mai e dor… Exista acum atatea alte persoane in viata mea care te suplinesc cu stoicism… Nu mi’o lua in nume de rau… doar ca nu o sa’mi mai lipsesti niciodata… Esti doar o pagina din trecut… Si ma intreb daca asta sunt si eu pentru tine acum…

Oare in aceste momente te intrebi si tu daca mi’e dor de vocea ta? sau daca mi’a fost vreo data? Daca mi’e dor de felul in care imi cantai in fiecare noapte? Sau daca mi’a fost vreodata? Ei bine … nu nu imi este… si nici nu mi’a fost… Nu stiu tie… Dar mie sigur nu…

the devil in me…

Oare acolo unde esti…auzi cum sufla vantul? Cu cata putere si cu cata intensitate? Si oare si tu compari sunetul lui cu o voce? De fapt…nu chiar o voce… Ci, mai bine zis, strigatul de eliberare al unui demon captiv… Demonul din mine incearca sa se elibereze din nou… Iubirea il tine inca captiv in interiorul meu, dar nu sunt completa fara el… Nu sunt completa daca nu pot face rau… Si imi dau seama ca am atatea probleme doar pentru ca nu mai sunt diavolul de odinioara, fiara fara suflet care trecea prin viata mandra de trecut , avand un ego exuberant de mare, si calcand in picioare tot ce ii ieasea in cale fara sa verse vreo lacrima, fara vreun regret si fara mila sau pareri de rau… De ce a trebuit sa’mi las sufletul eliberat de iubirea care inlantuie demonul din mine? Oare nu era mai bine inainte? 

Poate ca, intr’adevar, singura parte buna din toate astea esti tu… Dar inafara de tine… Si de ea… Ce mi’a mai ramas? Nimic… Poate doar el, el pe care nu l’am mai vazut de foarte mult timp, si pentru care nu mai pot face niciun sacrificiu acum… Nici nu cred ca mai trebuie… E pe maini bune… Stiu asta… Pentru ca e mereu pe mess… Nu pot sa vorbesc cu el… Nu stiu ce sa’i spun… De fapt ce as putea sa’i spun? Ca s’ar putea ca mami sa’i faca un fratior? sau o surioara? No way! O sa stiu ce sa’i spun la momentul potrivit… Cand o sa fie in fata mea si o sa ma intrebe cu o privire foarte curioasa “Serios?” si o sa’si raspunda singur “Da… Doar nu m’ai mintit niciodata”… Oricum… Oare auzi cum sufla vantul?

Sa facem haz de necaz…

Mi’a raspuns in sfarsit aseara la telefon, pretextand ca a fost plecat din localitate, lasandu’si telefonul pe unitatea centrala a calculatorului, acasa, si ca, din cauza lipsei de semnal, acesta era cand inchis, cand deschis, si de asemenea, reteaua e vinovata pentru cuplarea si decuplarea subita a fixului… Evident ca nu l’am crezut dar l-am lasat… speram sa vorbim in liniste cu alta ocazie caci nu era singur… Si am vorbit azi… Era beat… De fapt nu beat, ametit doar… Dar nu conteaza… Cand e sub influenta alcoolului spune doar adevarul… Nici nu a fost nevoie sa’l intreb ca sa’mi zica ca nu mi’a raspuns intentionat la telefon… Nu mi’a raspuns pentru ca nu a fost in stare… Ceea ce ii zisesem in ultimele cateva zile il coplesise de’a dreptul… Si acum ma amuz, desi nu e amuzant deloc… Dar, cu toate astea, nu pot sa cred ca el, barbat in toata firea, e mai speriat si mai afectat de problema asta decat mine… Si eu sunt afectata si speriatasi coplesita… Si eu am mustrari de constiinta… Dar mi se pare ca oricat am incerca sa evitam sa vorbim despre problema asta…tot nu se rezolva singura, asa ca mai bine gasim solutiile impreuna…

Stiu ca ai avut o cadere nervoasa… Dar o sa treaca, o sa se revolve toate… Si o sa fie bine… Iti promit! 

Broken wings…

De trei zile nu mai stiu nimic de tine. Nu stiu ce faci, unde esti, si nici cu cine. Am toate motivele sa cred ca ma inseli. Te sun incontinu, dar in zadar. Iti inchizi telefonul, iti decuplezi fixul, iar cand iti redeschizi mobilul, nu ma suni, desi ti’am lasat mesaje. Te sun inca si nu imi raspunzi. Ma gandesc doar la ce e mai rau. Nu stiu ce e cu tine. Daca nu vrei sa mai vorbesti cu mine, ai putea pur si simplu sa’mi spui. Sa’mi spui ca vrei s’o terminam, ca poate, din punctul tau de vedere, nu merge. Dar nu e corect sa ma lasi asa, sa sun incontinu si sa nu’mi raspunzi, sa ma ignori, sa’mi ignori apelurile, mesajele si incercarile esuate de a afla ceva. Sunt exact ca o drogata intr’o stare acuta de sevraj. Am nevoie sa’mi iau din nou supradoza, sau, cel putin, am nevoie sa stiu ca nu mai pot sa gasesc marfa de care am nevoie nicaieri pe piata. Vreau macar sa stiu ce se intampla ca sa nu mai caut in van. Poate ma voi resemna pur si simplu, sau poate ma voi sinucide… Dar nu conteaza ce voi face pentru ca, macar voi sti ca nu’ti pasa, sau ca nu’ti mai pasa. Sau poate nu ti’a pasat niciodata. Nu mai am nici lacrimi sa plang. Am plans 3 zile si 2 nopti incontinu. Mai am o singura tigara, si simt o nevoie disperata de consolare. Nu’mi pot lua gandul de la tine, oricat as incerca, si nu stiu pe cine sa intreb ce e cu tine, pentru ca trebuie sa ne ascundem de ceilalti ca sa putem continua. E o situatie limita si stiu ca situatiile de genul cer solutii pe masura, dar nu stiu ce sa fac, nu gasesc momentan nicio rezolvare. Si imi ingenunchiez propriul orgoliu, care imi impune sa nu te mai caut, si continui sa te sun si sa ma gandesc la tine fara incetare, creind diverse scenarii ipotetice, si incercand sa inteleg ce ti s’a intamplat.

I miss you and I love you! 

Vise… spulberate si nu prea…

Si ma intreaba iar, pentru a nu stiu cata oara, ce vreau de la viata. Si ii spun ca stiu, si ca o sa obtin ceea ce vreau. Si imi zice ca vrea raspunsuri concrete. Si inafara de ceea ce tine strict de cariera, nu stiu ce sa’i raspund. Ce sa’i spun? Ca vreau sa fiu cu un barbat cu 12 ani mai mare decat mine si ca nu vreau sa renunt la el pentru nimeni si pentru nimic in lume? Ca s’ar putea sa fiu insarcinata cu copilul lui si ca nici nu vreau sa aud de vreun avort? Ca nici in situatia in care ar fi asa, nu vreau sa renunt la scoala? Cum sa ii explic ca o sa ma impart intre toate, daca nici macar eu nu stiu raspunsul… Si tu nu ma ajuti deloc… De fapt, nici nu poti sa ma ajuti. Nimeni nu poate…

Sevraj…

Stau cu tigara in mana si savurez fiecare fum si inca nu imi trece senzatia de sevraj… Imi ard plamanii, ma doare in piept si simt o gaura imensa in suflet… Ce am? Nu pot sa zic sa stiu, dar banuiesc, cred ca e din cauza ca mi’e dor de tine… Nu te’am mai vazut de o saptamana si deja creierul meu incepe sa nu mai functioneze asa cum ar trebui… Chiar citeam ieri pe un blog, care imi place foarte mult, un post care m-a facut sa’mi dau seama ce se intampla cu mine:

“I’ve been in love before, it’s like a narcotic. At first it brings the euphoria of complete surrender. The next day you want more. You’re not addicted yet, but you like the sensation, and you think you can still control things.You think about the person you love for two minutes then forget them for three hours. But then you get used to that person, and you begin to be completely dependent on them. Now you think about him for three hours and forget him for two minutes. If he’s not there, you feel like an addict who can’t get a fix. And just as addicts steal and humiliate themselves to get what they need, you’re willing to do anything for love. Paulo Coelho” [from http://gladiola.wordpress.com/ ]

 Si inteleg cat de dependenta devin de tine… E ciudat pentru ca sunt destul de independenta in mod obisnuit si nu ma implic in aproape nimic, si totusi, dupa atat de putin timp realizez ca sunt dependenta de tine mai mult decat sunt dependenta de tigari sau de afectiune… Nu stiu ce simti tu cu adevarat pentru mine, nu mi’ai spus’o niciodata… Dar poate nu e necesar s’o aud… Si poate ca ceea ce simt eu nu e in van… Desi, mi’as dori sa te aud spunand ce simti cu propriile’ti cuvinte…

DANgerous love

Mi-as dori sa te pot privi in ochi si sa iti spun ca e gresit ceea ce facem… Ca nu exista lucru mai gresit decat acesta pe pamant… Dar nu pot, nu pot sa’ti intalnesc privirea aceea senina si lipsita de orice vina si sa iti spun ca gresim, ca trebuie sa ne oprim, ca ar fi mai bine pentru toti daca am pune punct aici. Dar nu pot, si nici nu vreau. Nu vreau sa pierd in fata nimanui, si mai presus de toate nu vreau sa te pierd. Si vad adesea in ochii tai cum ai vrea sa’mi spui acelasi lucru, cum ai vrea sa inchei aceasta aventura cat mai curand posibil pentru binele tuturor, dar nu o faci… Nu’mi spui niciodata nimic din toate astea… Poate nu vrei, poate nu poti sau poate ti’e indiferent… Nu stiu. Nu am de unde sa stiu ce gandesti. Credeam ca te inteleg, ca iti inteleg problemele si ca le pot rezolva. Dar poate m’am inselat. Poate nu esti deloc asa cum am crezut, poate mi’am facut o parere gresita, poate te’am inteles gresit… Sau poate dimpotriva, esti exact asa cum am crezut si cum ma asteptam sa fii si poate de aceea nici nu vreau sa renunt… Nu pot sa renunt. Nu acum cand am reusit sa obtin ceea ce am vrut. Am luptat prea mult ca sa pierd totul dupa doar cateva zile. Nu ii pot da ei satisfactie, nu imi permite orgoliul… Dar poate nu e doar orgoliul, ci si dorinta de a te tine langa mine… Ne pierdem printre iluzii, ne mintim unul pe altul si ii mintim si pe cei din jur, incercam sa le ascundem adevarul desi ei ne erau singurii aliati doar pentru ca increderea in ei incepe sa dispara. Oare merita sa ii blamam pe toti doar pentru ca unii ne’au tradat? Sau poate e mai bine sa ii ferim pe ei de problemele noastre si sa ni le rezolvam singuri. Sper ca oricat de gresit ar fi ceea ce facem sa nu fim judecati prea aspru pentru ca intr-un final lucrurile vor reintra in normal si totul va fi bine, poate chiar mai bine decat pana acum.

refresh…

De ceva vreme ma simt si rau si bine in acelasi timp… zeci de stari se imbina simultan intre ele creind senzatii noi si sentimente din ce in ce mai variate. In interiorul meu e ca o lupta a sute de armate, din care niciuna nu e invingatoare… Ma simt singura, parasita, trista, fara prieteni si fara sprijin acum, doar ca in urmatoarea secunda sa ma simt ca si cand toata lumea e la picioarele mele… Si evident acestea sunt doar niste iluzii fade si lipsite de relevanta avand in vedere ca nu sunt niciodata singura si niciodata in centrul atentiei… De altfel, sunt momente in care ma simt nesigura si speriata, doar ca in urmatoarea secunda sa am impresia ca pot rezolva orice si oricand, si evident si astea sunt tot niste iluzii fara noima si fara sens pentru ca, desi sunt o persoana a extremelor, nu ating niciodata doua extreme concomitent… Am foarte multe probleme, si toate se invart in jurul aceleiasi persoane si in jurul aceluiasi cerc vicios… Nu pot rezolva nimic pentru ca sunt dependenta de el… Si asa vreau sa raman chiar daca asta inseamna ca problemele mele nu se vor rezolva niciodata… Inca pot rezista, inca pot supravietui si inca pot tine totul pe o linie de plutire…

My world stopped crashing down…

De ceva vreme lucrurile au inceput sa se aseze din nou… Lumea mea capata din nou sens… Devin din nou independenta, si incep sa imi revin… Cu toate ca exista totusi unele impedimente, starea generala a vietii mele e din ce in ce mai buna… De ce? Poate pentru ca am renuntat la persoanele false din viata mea si poate pentru ca am invatat sa acord atentie doar persoanelor care conteaza cu adevarat pentru mine, ceilalti redevenind la fel de neinsemnati ca in perioada in care eram cu adevarat okay…

Am invatat din nou sa profit de viata si de cei care nu conteaza, am invatat din nou sa obtin ceea ce vreau fara sa depun nici cel mai mic efort si am invatat sa fiu mai putin deschisa cu ceilalti. Nu ma mai implic in ceea ce nu are rost sau logica…

Si acum pot sa zic ca mi’a  mai ramas doar el, el care oricum ar fi ramane al meu, el caruia m’am obisnuit sa’i fac toate mofturile, el caruia nu’i refuz nimic, el care pentru mine a ramas singurul stalp de sprijin si pentru care as face orice…

splitting sky!

Nu i-am spus decat ei ce inceamna EL cu adevarat pentru mine… Il cunosc mai bine decat ma cunosc pe mine insami si imi dau seamna ca multe din lucrurile pe care ceilalti le spun despre el sunt aberatii… Oare le e chiar atat de greu sa vada dincolo de masca aceea superficiala? Mie mi-a fost usor sa-mi dau seamma cum e el de fapt, sau poate m-a lasat el sa penetrez zidul de protectie care il inconjoara si care il apara de parerile celorlalti… Dupa cum scrie si in titlu as fi in stare sa despic cerul pentru el daca asta l-ar face fericit, as fi in stare sa sting luna, sa dau foc apei, sa mut planeta de pe orbita sau chiar sa devin umbra lui pentru a fi mereu cu el… Tin enorm la el, tin la el cum nu am mai tinut la altcineva pana acum, lucru care ma uimeste… Cel la care tinusem cel mai mult era tipul cu “adulterul” si acum uite ca exista alt baiat care m-a facut sa-mi dau seama ca iubirea nu are limite… E surprinzator in special faptul ca am reusit sa trec peste toti si toate atunci cand l-am cunoscut… 

Scars…

Semnele, cicatricile, urmele de muscaturi si zgarieturi sunt nelipsite de cand am inceput sa ies cu el… E singurul dintre toti care reuseste sa-mi lase semne, orice fel de semne, fiind si singurele semne care rezista, zile, saptamani sau chiar luni…

Si e ciudat ca orice mi-ar face nu ma doare, dar raman acele semne, mai mici sau mai mari care pastreaza parte din amprenta personalitatii lui… Si acum semnele incep sa treaca usor, usor, si mi-e do r sa am altele noi, sa ma atingi din nou, sa ne jucam cum o faceam altadata…

I miss you like hell! 

My lil’ Kitten!

De fiecare data cand ma uit la el, il vad ca pe un pisoias dragalas si alintat… In fiecare privire a lui, vad pe langa dragalasenia incomparabila, si perfidia aceea caracteristica felinelor… Si cu cat vad mai mult pisoiasul din el, cu atat simt o placere mai mare atunci cand il chinui… Si fiecare sunetel pe care il scoate ma duce tot mai mult cu gandul la o matza… Cred ca inebunesc =)) dar o sa las psihicul sa-mi controleze trupul de data asta… poate reusesc sa inlocuiesc si eu tigarile asa…momentan macar… Oricum am mintea prea ocupata cu el ca sa ma mai gandesc si la altceva …

P.S: Don’t worry, I’ll be okay! 

Just my brother!

Zi de zi, toti cunoscutii ne intreaba daca suntem impreuna… Adevarul este ca noi chiar parem a fi impreuna… Vorbim non-stop la telefon, ne tinem in brate, ne sarutam, ne incalzim, ne tinem de mana si ne acordam exagerat de multa atentie unul altuia.Dar cu toate astea, nu-l consider a fi nimic mai mult decat fratiorul meu… Tin foarte mult la el, insa doar ca la un frate, un frate mai mic, care are mereu grija de mine, care e mereu acolo cand am nevoie si pentru care voi fi si eu mereu acolo… Dar doar un frate si atat… Dar cel mai tare ma doare acum cand imi dau seama, ca toate acele “dovezi de afectiune frateasca” au insemnat prea mult pentru el, si nu doar pentru el, ci si pentru baiatul pe care chiar il iubesc… Mi-e frica de viitor si de lipsa tariei mele de caracter…

the same story elsewhere…

Va mai amintiti postul cu camera 204? Daca voi nu noi sigur da… 

Si povestea s-a repetat… intru totul, doar ca la mine acasa… Venise sa ma vada… din nou, desi a trecut doar o luna dorul de ea ma cuprinsese de mult… A venit si a dormit la mine… I-am facut cunostinta cu ei… Cu nebunii care imi coloreaza mie viata si cu stilul meu de viata agitat, cand suntem mereu in miscare…

Sper ca i-a placut aici din perspectiva stilului meu de viata, si din perspectiva lor…

I will always love you! 

Big Girls don’t cry…

Inca am curajul sa repet asta cu voce tare, cu toate ca in ochii mei lacrimi mari abia asteapta sa curga. Le reprim. Inca sunt tare. Inca pot! Se pare ca redevin acea persoana care nu mai poate plange pentru oricine, pentru orice si din orice prostioara… M-au transformat ei intr-o persoana mai tare? A fost impactul vorbelor baiatului din primul post? Sau poate e doar inima mea care incepe sa se transforme in gheata… Dar momentan inca arde un foc mistuitor in interiorul ei… Si nu sunt sigura daca acel foc e partea care ma omoara sau partea care ma tine in viata…Acum sunt bine… Frica incepe sa dispara si stiu ca o sa aiba ea grija ca toate problemele mele sa se evapore… Din nou… Asa e mereu, dar niciodata nu sunt suficient de puternica incat sa am curaj sa ii spun ca am diverse probleme la momentul oportun… mereu las totul pe ultima suta de metri… Oare inca am impresia ca ma pot descurca si singura? Daca da sigur e doar o iluzie…

:X perfume :X

Nu prea mai inteleg nimic din toate fazele astea… Se schimba dupa cum bate vantul… Ceva e, stiu ca e, se vede din fiecare gest, fiecare privire si se simte din fiecare atingere… Si oricate impresii ar avea tot ma face fericita intr-un fel sau altul… are el acel ceva care ma face sa ma simt mult mai in regula decat de obicei… ma simt singura fara el… ceilalti sunt ca niste umbre fara noima si fara sens comparativ cu el, sunt doar niste prezente inutile… Zilele astea i-am lasat o bratara si mi-a dat-o inapoi… si atunci cand mi-a dat-o mirosea a parfumul lui si putin a tigara… n-am mai scos-o de la mana de atunci, dar odata cu fiecare secunda parfumul lui dispare fiind inlocuit din ce in ce mai mult cu fumul de tigara… mi-e frica ca atunci cand parfumul din ea se va risipi de tot, se va risipi si ratiunea mea de a trai…

lost…

In ultima vreme am fost cam rupta de realitate, pierduta undeva intr-o lume paralela, am uitat sa mai trec pe la scoala, sa mai mananc, sa mai dorm chiar si sa mai respir… As zice ca m-am ratacit in propria mea lume, dar nu era a mea, ci era a lui… M-am pierdut in fiecare picatura de speranta pe care am vazut-o in ochii lui… si inca sunt acolo undeva, in acea lume minunata… Datorita lui am reusit sa depasesc in mare parte problemele pe care le aveam, acesta fiind si motivul pentru care n-am mai scris de mult. Am trecut printr-o depresie din care doar el a reusit sa ma scoata…

Nu prea stiu care e toata faza dintre noi, dar cu siguranta  ceva din toate astea m-a ajutat sa-mi depasesc toate problemele….

Camera 204

Dupa ce am intrat in camera usa s-a incuiat in spatele nostru… Pachetul de tigari abia inceput zacea pe noptiera alaturi de cele doua scrumiere… Doua pahare de vin rosu… si patul… Un pat dublu imens si doar noi doua… singure cu usa incuiata… Timpul a inceput sa treaca neobisnuit de repede, luminile s-au stins, tigarile s-au aprins si distractia a inceput… O noapte de vis, in care pot sa zic ca am experimentat toate placerile iadului, o noapte fara precedent si de neegalat… O noapte care o sa-mi ramana in minte pentru totdeauna… Si acea camera, acel pat si toata acea ambianta va ramane in mintea mea ca al 2lea loc memorabil dupa cabana din tabara :X

TE IUBESC SCUMPO :X:*:X

Awesome day

Ziua a inceput frumos… cu cer senin, cafea si … mama… Am fost la shopping cu mama… e atat de baietasa cand vrea :X… Uimeste pe oricine :))… Dupa ce am pierdut cateva ore bune prin magazine ne-am intors acasa  sa facem curatenie… Dupa ceva vreme imi suna telefonul… era EA… spunand-mi ca in cateva ore ajunge la mine… Euforia si entuziasmul m-au cuprins imediat… I-am spus mamei ca terminam curatenia si astept musafiri… pe la ora 4 am iesit din casa pentru a o astepta… Ardeam de nerabdare… Fiecare particula din corpul meu tanjea sa o stranga in brate… Fiecare nerv zvacnea in mine de dorul ei… Inima imi batea cu o viteza inimaginabila si tresaltam la vazul fiecarei masini ce avea numar de Bucuresti… A ajuns pe la 5 aproximativ… Nici macar fumul de tigara nu mi-a calmat nerabdarea pana atunci cand am vazut-o… A coborat din masina si mi-a sarit in brate… Imi era atat de dor de ea… mai dor ca niciodata… Si imi doream ca momentul acela sa nu se termine niciodata… Imi doream sa ramana in bratele mele, acolo, in mijlocul strazii pana la sfarsitul lumii… Am mers, apoi,  impreuna cu parintii ei sa mancam undeva, parintii ei de o amabilitate incomparabila… Nu stiu daca o sa le pot multumi vreodata pentru surpriza aceea. Am mai stat putin de vorba, apoi am mers sa vizitam “Dumbrava Minunata”, tinuturile mirificelor povesti ale lui Sadoveanu… Un loc deosebit, dar din pacate, putin umbrit de vremea de afara. Apoi am mers si am inchiriat camere la hotel… Am vorbit cu ai mei si le-am zis ca nu dorm acasa… Dupa ce ne-am lasat bagajele in hotel am mers in club si am stat cateva ore, mai tarziu ne-am intors in camere, am mai mancat ceva, si am mai vorbit… Apoi vin, tigari si camera 204.

fite.impresii.nervi

Dupa ce geniala idee a profei de romana, cum ca ar trebui sa facem o piesa de teatru dupa shakespeare, a venit ca o bomba si poate si ceilalti, dar eu cu siguranta, am simtit ca mi-a cazut acoperisul in cap, a mai venit si minunata veste cum ca nu avem voie sa ne inspiram din aceeasi pesa de teatru, fiecare grupa cu alta piesa. Trecand totusi peste toate “ideile” ei geniale am format si grupele… de cate 2, 3 ,5 sau mai multi… si au intervenit si certurile… mai intai cu alesul pieselor… Intr-un final, grupa noastra de 5 membri va juca sublima piesa “Imblanzirea scorpiei”, pacat ca minunanta carte, care chiar este minunanta in adevaratul sens al cuvantului, doar ca noi nu o sa o putem pune in valoarea, nu are scene de 5 persoanaje… sunt fie mai putine, fie mult mai multe… Si evident aici incep certurile din grupa… Dupa ce am incercat din greu sa gasim o scena care sa cuprinda 5 personaje, sau mai bine zis o jumatate de scena, unele persoane s-au gandit ca daca doua din cele 5 personaje nu sunt principale, nu vor avea cum sa le interpreteze… Apoi, ca sa impac pe toata lumea, am modificat, am unit si am lipit vreo 3 acte si mai multe scene ale fiecarui act, pentru a fi implicat toate cele 5 personaje principale, mai exact 2 femei si 3 barbati… Dar evident cearta nu s-a terminat aici pentru ca unora li se pare ca au un talent inegalabil si pot sa joace ei toate rolurile, nu doar pe unul singur… Pentru ca ne-am certat din cauza impartirii rolurilor am decis sa tragem la sorti… In urma tragerii la sorti mi-a iesit rolul Biancai, si nu am fost atat de suparata, desi vroiam clar rolul Katharinei… M-am multumit cu faptul ca joc rolul unei femei si ca am mai putine replici… dar nici asta nu a fost suficient, caci au realizat ca rolul Katharinei mi s-ar potrivi mai bine mie decat altei fete si cand am inceput repetitiile s-au hotarat sa revenim la prima scena aleasa, dar evident nu puteau sa-mi lase mie rolul pentru ca mataita se potriveste mai bine in rolul scorpiei, pentru ca asa sunt legile naturii… Nu stiati? Va spun eu ca in conceptia unora faptul ca esti cea mai mataita persoana in viata te face sa devii o adevarata scorpie pe scena… Sa lasam nemultumirile mele personale totusi, si sa revenim la faptul ca scena o sa iasa groaznic, pentru ca rolurile nu puteau fi impartite mai anapoda de atat, cu o singura exceptie.

Si asa nervii mei s-au intins la maxim, si am crezut ca o sa explodez… Slava cerului ca s-au inventat tigarile…

Daca e circ, sa fie circ…

As vrea acum sa stii ca, indiferent cat de multi barbati as fi avut in viata mea, i-as fi eliminat pe toti, unul cate unul, pana la ultimul, si ai fi ramas doar tu… As fi renuntat la oricine si la orice, chiar si la viata pentru tine, si numai pentru tine… Erai ultima persoana la care as fi vrut sa renunt si nu pot sa cred ca ai renuntat tu… Adica… Daca eu am avut ceva cu vreunul dintre prietenii tai, ti-am cerut tie sa renunti la ei, nu m-am retras eu din viata ta pentru ca am stiut ca pot sa te fac mai fericita decat oricare dintre ei. Si nu inteleg de ce nu ai facut la fel… Iti este atat de frica?

Mi-ar placea sa stiu asta si mi-ar placea sa inteleg de ce cazi sub gloantele propriei  tale arme. Stiu ca l-ai folosit pe el ca sa ma tii pe mine langa tine si ca sa ii distrugi pe toti cei care ma vroiau… Si acum renunti? Cazi? De ce? Crezi ca imi faci mie un bine? Ei bine, NU, nu imi faci un bine, dimpotriva chiar, nu faci altceva decat sa ma distrugi. Ei nu inseamna nimic pentru mine fara tine. Fara tine nu sunt nimic, nu reprezint nimic. Am nevoie de tine ca sa traiesc! De tine si numai de tine! Nu exista niciun barbat care sa fie mai presus decat tine, nu exista niciun barbat care sa te intreaca in vreun fel, nu exista nicio persoana cu calitatile pe care le ai tu…

Si acum… el vrea un raspuns… vrea de la MINE un raspuns… De ce imi cere mie un raspuns cand de fapt el nu e altceva decat jucaria ta… Toti sunt intr-un fel sau altul jucariile tale, care te ajuta sa obtii ceea ce vrei… Si trebuie sa ii dau eu un raspuns? As vrea sa fiu in stare sa ii dau un raspuns…  Dar n-o sa pot… De ce? Pentru ca singurul raspuns, singura explicatie e in mainile tale… Doar tu poti sa decizi ce faci cu el, sau cu toti ceilalti… Si nu conteaza ce decizie o sa iei… Imi va fi indiferent pentru ca doar faptul ca ai luat-o tu ma va face fericita… As vrea sa ramai langa mine… TE IUBESC!

Memories…

Am iesit la 12 de la scoala astazi… cu 2 ore mai devreme decat de obicei… Si ma gandeam ca o sa ajung si eu acasa mai repede… Pe drumul spre casa, m-am oprit intr-una din scarile de bloc in care fumez de obicei… Stateam si savuram tigara… Ultima tigara… Ieftina, slaba si fara gust… Si dintr-o data am vazut o pisicuita… a carei blana era combinatia dintre un alb pur si culoarea ciocolatei cu lapte… Avea fata alba, iar ochii, incadrati de doua pete cafenii dand impresia mastii lui CatWoman, erau blanzi, verzi si calzi… M-a privit atenta si curioasa si a venit la mine… m-am aplecat s-o mangai si mi-a sarit in brate… Era atat de micuta si de gingasa… si atat de blanda… A inceput sa-mi linga usor degetele mainii drepte, pentru ca tineam tigara cu mana stanga, si statea ghemuita in bratele mele de parca ar fi fost un copil de mult pierdut care isi gasise mama…

Si dintr-o data vad pe strada o femeie care ii semana atat de bine mamei tale… si am ramas blocata mult timp, uitandu-ma dupa ea cu sufletul la gura, simtind cum ma cuprinde nostalgia… Acea nostalgie pe care de cele mai multe ori incerc sa mi-o reprim… Si mi s-a facut atat de dor de tine, de noi… Imi e dor sa te tin in brate, si tu sa te lipesti de mine exact ca acea pisicuta din bratele mele… As vrea sa te tin si acum in brate, sa te strang si sa nu-ti mai dau drumul niciodata… Simt si acum, asa cum simt si de fiecare data cand ma gandesc la tine, ca imi apartii… ca esti a mea si numai a mea… si mi-as dori sa ramai a mea pentru totdeauna… As vrea sa ma droghez cu tine ca si cand ai fi ultima senzatie de pe planeta…

You get me high, you drive me mad!

Happy BDay My sweet Evil Rose <3

Asa deci… azi e ziua EI… Azi, 16 Martie e ziua in care s-a nascut ingerul care imi lumineaza mie viata… Azi, s-a nascut persoana care e propria mea marca de droguri, persoana cu care imi place sa ma droghez cel mai mult, persoana care imi ofera cele mai high senzatii…

LA MULTI ANI IUBITO!!!<3

Epic day…

A venit primavara, si odata cu ea si sezonul de chiul, lipsa de chef de ore, si iesiri cat mai dese…

Azi a fost inceputul… O zi obisnuita, nu foarte calda, noi 3 intr-un parc savurand cafele si tigari… Davidoff de data asta :X:X Si amuzandu-ne copios…

O zi amuzanta si deloc monotona… Si presimt ca o sa urmeze in curand sezonul cu bere… muuuulta multa bere :X… Deci… VINE VARA!!

私はあなたを愛して(kimi o ai shiteru)…

Probabil o singura persoana o sa inteleaga cu adevarat ce inseamna titlul… Si nici nu cred ca e important pentru ceilalti… Nu am de gand sa scriu prea multe despre asta pentru ca atunci cand unele lucruri raman in interiorul tau iti fac mai bine…

Si ca sa rezum totusi ceva din asta si in engleza:

No
You’ll never be alone
When darkness comes I’ll light the night with stars
Hear my whispers in the dark
No
You’ll never be alone
When darkness comes you know I’m never far
Hear the whispers in the dark

Weird night…

Dupa ce aseara am scris de mana zeci de pagini, zeci de teme si zeci de comentarii, simteam cum usor usor ma ia somnul… dar m-am gandit sa te sun totusi inainte sa adorm… mai ales ca nu vorbisem deloc toata ziua… Si au trecut ore in sir in care am vorbit la telefon… Despre ce? Despre masini… ca de obicei… Si, desi stii prea bine cat de pasionata sunt de masini, am ajuns sa am dureri de cap de cate ori aud din nou cuvantul “masina” … Si ca de obicei, aceleasi subiecte de discutie : masini, jocuri cu masini, drifturi, curse, obisnuita polemica legata de masinile mici si mari, avioane, biciclete si motoare… dar in special masini… Oricat de mult ti-as intelege si ti-as impartasi pasiunea pentru masini, am ajuns in situatia in care e deja mult prea mult… si continui sa ma intreb daca nu stii si altceva… Cand am ajuns la limita rabdarii am incercat sa schimb subiectul, pana aproape am reusit sa ne certam… Si am ajuns la aceeasi concluzie, pe care tu de obicei incerci sa mi-o stergi din minte contrazicandu-ma, desi stii ca am dreptate, si anume ca nu ma iubesti, ci ca iubesti doar ideea ca eu te iubesc…   Iubesti iluzia unei femei in viata ta… si nu conteaza deloc daca sunt eu sau daca ar fi o oricare alta…

Si nu o sa poti sa intelegi niciodata cat mult ma doare asta, si nu doar asta, ci si faptul ca nici macar nu incerci sa ma cunosti… nu stii nimic despre mine, despre viata mea, despre ceea ce sunt, despre felul in care gandesc sau despre ceea ce imi place si ceea ce nu…

Whatchya mean to me?

Nu am stiut cu adevarat respunsul la aceasta intrebare pana aseara… Aseara cand am crezut ca totul s-a terminat si ca nimic n-o sa-mi mai intoarca decizia… Si stateam linistita si calma si vorbeam cu el pe skype cand m-ai sunat… Un fior rece, ca de gheata m-a cuprins si ti-am raspuns… Ti-am reprosat multe… Poate chiar prea multe… Sigur nu mai multe decat facusei dar mai multe de cat ar fi fost normal sa-ti reprosez… Si desi in acel moment am fost doborata de reactia ta am stiut ca trebuie sa fiu tare daca vreau sa raman la decizia pe care am luat-o… Si cel putin am reusit sa-mi ascund lacrimile, chiar daca fiecare cuvant pe care il spuneai ma durea enorm… Si inainte sa iti inchid am facut prostia sa iti spun ca o sa te sun mai tarziu…
Si te-am sunat… in special din curiozitate… eram curioasa sa vad daca esti bine… sau cel putin mai bine… Si nu erai… iar ceea ce ti-am spus dupa te-a doborat de tot…
Si ascultam fiecare cuvant pe care il spuneai si ma ranea din ce in ce mai tare… Fiecare silaba a fiecarului cuvant imi strapungea inima ca o sageata otravita… Si desi stiai asta continuai sa imi descrii cat de oribil te simti… Si ai reusit in 5 minute sa ma faci sa ma urasc mai mult decat am urat vreodata pe cineva… Si nu sunt deloc genul de persoana care regreta, sau careia ii pare rau, sau pentru care faptul ca a facut o persoana sa sufere sa fie un impediment… Cred ca m-am nascut doar ca sa-i fac pe ceilalti sa sufere… Si ma mandresc cu asta… Sunt fericita ca sunt atat de sadica si ca nu am resentimente… Dar cu tine a fost altfel… m-am urat pentru fiecare cuvant pe care ti l-am spus si pentru fiecare cuvant pe care mi l-ai spus tu… Si cand ti-am aouzit vocea sparta de lacrimi, de acele lacrimi care desi nu au curs niciodata stiu sigur ca au existat undeva in interiorul tau mi-am dorit sa fi reusit sa mor atunci de o mie de ori, din nou si din nou crezand ca asa o sa scap de acea suferinta si ca asa te voi scapa si pe tine de ea… Si ai inchis… iti era somn… si sper ca ai dormit bine, fara vise, fara ganduri si fara orice fel de idei… sper doar ca esti bine… si ca o sa fii bine inca 2 zile, pana se intoarce EA… am nevoie de EA acum mai mult decat am nevoie de aer…
Si dupa ce ai inchis am inceput sa plang si sa tip… tipam din cauza durerii pe care o simteam… si plangeam din cauza a ceea ce spusesei tu… Era ora 3… Dupa ce am reusit sa transform patul in genul acela de piscina pentru copii, m-am dus la geam… si am stat acolo ore in sir asteptand sa apara luna… dar nu a aparut… probabil era prea inorat… si lacrimile au continuat sa-mi brazdeze fata ca niste spini de gheata facand-ma sa-mi doresc sa imi inchei aici existenta infima si lipsita de importanta…

Si acum stau cu o cafea in fata, cu pachetul de tigari pe masa si cu ciocolata… n-am dormit deloc… nici n-as fi vrut sa mai dorm in minipiscina aceea :)) Si stau si ma intreb cat de mult mai poate fi salvat acum din tot ce a fost… si imi dau seama abia acum ce insemni cu adevarat pentru mine…

Don’t wanna lose you…

Music makes me free…

Asa deci… muzica… Muzica e unul din cele mai importante elemente din viata mea deoarece fiecare stare de spirit e accentuata de muzica, de anumite melodii, de anumite beaturi, de anumite instrumente sau de anumite versuri… Fara muzica, viata ar fi monotona si plictisitoare, ca o cutie goala, veche si aruncata intr-un colt…. Am fost intrebata odata daca ar fi sa aleg intre o lume fara culori si o lume fara sunet ce as alege… Si instant am ales lumea fara sunet, spiritul meu de artist alegand culorile crezand ca sunt cea mai importanta parte a vietii, insa de cele mai multe ori sunetul are importanta si farmecul lui, dar in mod special muzica are semnificatia ei… pentru mine, si nu numai…

Si prima melodie care imi vine acum in minte e “Three days grace- It’s all over” De ce? Stii tu mai bine de ce… Stii mai bine decat toti ceilalti… Pentru ca e vina ta… poate nu doar vina ta, dar cu siguranta ai gresit mai mult si mai ireversibil decat mine… Si desi urasc sa te vad suferind stiu ca e mai bine pentru mine, pentru tine, pentru noi… Nu ai crezut in mine, in ceea ce eram eu de fapt… Ma vedeai ca pe o iluzie fada si ideala, si oricare dintre defectele mele te dezamagea cumplit… Nu sunt perfecta, n-am fost si n-o sa fiu niciodata perfecte… Imi pare rau… Imi pare rau, nu ca te-am iubit, si poate ca in cate iubesc, imi pare rau ca te-am facut sa suferi, imi pare rau ca n-am fost ceea ce asteptai tu de fapt sa fiu, si imi pare sincer rau ca nu a tinut… Poate imi pare rau si ca am fost asa cum am fost, ca un copil rasfatat, egoist si alintat… Dar nimic in viata nu e corect… si stii si tu asta, asa ca de ce sa mai cautam scuze cand lucrurile vin si pleaca de la sine si noi nu le putem influenta cu nimic… Si scriu asta in timp ce in cap imi rasuna clar si patrunzator versurile:
And now you’re dead inside
Still you wonder why
It’s all over for you…

O alta melodie care imi mangaie usor simturile si imi mai calmeaza cat de cat durerea este “Metallica – Carpe diem baby!” E una dintre melodiile mele favorite de la Metallica si e felul meu de a intelege ca planurile, visele si sperantele nu-si au rostul… Nu exista viitor… Si nici trecut… Nu traiesti in trecut cum nu traiesti nici in viitor… Traiesti doar in present… Si prezentul trebuie luat ca atare pentru ca nicio clipa nu trebuie irosita… Traieste clipa ca si cum ar fi ultima fara sa privesti in urma… Asta e motivul pentru care fumez, si fumez ca o disperata, fara sa-mi pese cat rau imi face, si de aceea am jurat ca nu voi renunta niciodata la tigari pentru nimeni, singura exceptie fiind EA, si nici pentru EA nu as renunta definitiv… si tot de aceea beau fara limite si fara sa numar paharele, sticlele, damigenele sau mai stiu eu ce… Si tot de aceea am experimentat cam toate placerile vietii, si chiar am renuntat deja la o parte dintre ele pentru ca nu mi se potriveau catusi de putin… dar macar stiu ca nu voi regret faptul ca nu am incercat…
Live to win, dare to fail
Eat dirt, bite the nail
Strip smile, lose cool
Bleed the day and break the rule
Hug the curve, loose the time
Tear the map and shoot the sign

Dar cel mai tare aud acum melodia “System of a down – Chop Suey” si ma intreb de ce ti se pare tie, de ce vi se pare voua o prostie faptul ca la mine nu exista o cale de mijloc, faptul ca aleg totul sau nimic… si mi-as dori sa fie mai bine decat pana acum… si nu stiu daca e posibil, pentru ca n-o sa neputem schimba niciodata si pentru ca, din cate stiu eu, etunci cand iubesti o persoana o iei ca atare fara sa iti doresti sa schimbi ceva la ea… si ma intreb de ce vrei tu sa ma schimbi atat de mult, fara sa-mi dau seama ca si eu imi doresc in sinea mea sa te schimbi… Si stiu ca nu e corect… Si poate ca ar trebui sa incetez sa caut perfectiunea pentru ca perfectiunea nu exista… Si poate ca ar trebui sa incetez sa ma comport ca un copil prost, care atunci cand se strica o jucarie, o arunca si isi cauta imediat alta… Nu mi-e frica de ceea ce s-a intamplat pentru ca stiu ca deja e ceva normal la mine… Pentru ca stiu ca totul la mine e mereu la fel… Asa s-a intamplat si atunci, in acea zi de 7 Martie 2010… Si poate ar trebui sa zic 7 Mars pentru ca unii sa inteleaga la ce ma refer… Dar mi-e frica de cat de mult te-a afectat pe tine, de ceea ce crezi acum si de cat de mult ti-ai schimbat tu parerea despre mine… Si mi-as dori  sa nu am iar aceleasi problem cu butonul de “repeat”…

I don’t think you trust,
In, my, self righteous suicide,
I, cry, when angels deserve to die, Die, 

Falling in love with an evil rose…

Evil Rose… De ce EVIL? Nici eu nu stiu… Si nici eu nu inteleg… Nu ma inteleg… Vad in bunatatea ei un rau necesar mie, care de fapt nu exista, dar care imi hraneste mie sufletul. Ea, intruchiparea unui inger bland, calm si bun, cu mine si cu ceilalti hraneste orgoliul unui demon…

De ce ROSE? Asta stiu… Asta o sa-mi ramana intiparit in minte pe veci! Pentru ca e finuta si gingasa ca un trandafir… trandafirul meu… propria mea specie de trandafir…

De ce FALLING IN LOVE? Pentru ca ea e persoana pe care o iubesc cel mai mult, pentru care mi-as da viata nu o data, ci de o mie de ori si pentru care as savarsi mai multe crime decat a cunoscut istoria pana in prezent… Si ma indragostesc de ea iar si iar, la infinit fara sa stiu ca e ca si cum ar fi propria mea marca de droguri, propria mea sticla de alcool, propria mea dependenta…

8 Martie

O zi superba… Soare, flori si atmosfera calda… macar atmosfera daca in termometru mercurul refuza sa urce…

O zi perfecta… cu un delicios mesaj “Frumusetea incepe din G!” inscriptionat pe un tort imens, cu ore de curs putine si lipsite de substanta, cu o cafea, cu tigari, aceleasi tigari negre cu un gust abundant de scortisoara, intr-un bar gol si elegant, cu prietenele sarbatorind “Ziua femeii” vorbind, povestind si dezbatand diverse subiecte cu diferite teme… O zi speciala in toata esenta ei, pentru mine, pentru noi, si pentru toate femeile de altfel…

“LA MULTI ANI TUTUROR FEMEILOR!”

nostalgie…

Stau acum si ma uit pierduta prin lista de Skype… Si dau de numele tau… un nume pe care acum nu mai dau doi bani… de fapt o persoana pe care nu mai dau doi bani…

Si imi dau seama ca e Duminica, 6 martie, si  ascult “three days grace – let it die” dandu-mi seama ca fiecare silaba a fiecarui vers imi aminteste de ziua aceea de acum exact un an….

It’s not fair when you say that I didn’t try

I just don’t wanna hear it anymore

I swear I never meant to let it die

I just don’t care about you anymore

Era tot duminica seara, 7 martie atunci, si ne certasem… nu stiu ce facusei… dar facusei tu ceva… de obicei faceai cate ceva care ma supara… doar ca atunci n-a fost ca de fiecare data… Gelozia te orbise in seara aceea, acea gelozie pura caracteristica tie… Stiai ca tin la el ca la un frate si nu suportai ideea… nu suportai ideea ca mai exista un barbat in viata mea… Si ai inceput sa tipi la mine… sa-mi faci acele crize de gelozie ca o femeie isterica cand ii ajunge barbatul acasa plin de ruj pe camasa… Dar ca de obicie nu facusem nimic… nu eu eram adulterina in toata relatia aia… tu erai cel care ma insela de fiecare data… si stiam… si stiai ca stiu… Dar sa lasam astea… Mi-ai facut o criza cum nu mai facusei pana atunci… si atunci s-a terminat… pentru o scurta perioada, ce e drept… dar a fost prima data in acea relatie cand fusesem cu adevarat puternica… Desi, dupa ce ti-am inchis am izbucnit in lacrimi si nu m-am oprit o saptamana intreaga… Si atunci am stiut ca aveam nevoie de tine ca sa traiesc… si am avut nevoie inca 3 luni de atunci inaite… si cand dupa acele 3 luni am pus punct definitiv, viata mea a luat-o de la capat… ca dupa un transplant de inima… dar la fel cum dupa operatiile de genul sunt necesare atatea si atatea alte tratamente… si viata mea a ramas marcata de prezenta ta… de acele 10 luni in care m-ai drogat cu o supradoza din tine…M-ai transformat in ce ai vrut tu… si am ramas acel ceva… si n-o sa ma mai schimb… Dar exista acum o singura diferenta… sunt mult mai rea, mult mai sadica si mult mai goala prin interior… si nimeni si nimic n-o sa umple acea gaura din pieptul meu intru totul… Au incercat multi si au plecat invinsi… Oare va reusi el acum?? Oare el e ultima mea speranta??

Martisor…

Martisor… rosu si alb… furie si calm… pacat si puritate… totul si nimic… sange si lacrimi… si imi vin in minte diverse alte comparatii… dar momentan mi-e dor de tine… asa ca principala comparatie o s-o fac cu noi doi… tu alb, calm, pur, sincer si rece… eu rosie, agitate, energica, inversunata si rea… poate chiar prea rea… cu mine insami, cu tine, cu noi…

O zi de 1 martie exceptionala, cu martisoare, cu poze de grup, cu cadouri, si cu spiritul primaverii cuprinzandu-ne macar in interiorul clasei, daca afara gradele din termometru coborau mult sub 0 grade si ninsoarea, haotica si deloc tandra acoperea inversunata totul.

Mi-e dor de adevarata primavara, asa cum mi-e dor si de tine, asa cum imi doresc si sa treaca iarna, asa cum as vrea sa fie din nou vara, petreceri, zile calde racorite cu bere si discutii, acele discutii care ne uneau pe noi pentru totdeauna, acele momente care dadeau tot farmecul verii…

Bad day

Sometimes the system goes on the blink

And the whole thing turns out wrong

Si cam asa rezum ziua de azi in 2 versuri…sau poate chiar in intreaga melodie a lui Daniel Powter -“Bad day”

Am avut o zi proasta, o zi extrem de proasta, in care toate lucrurile au mers pe dos, in care toti au incercat sa ma enerveze pe toate partile…si surprinzator chiar au reusit… Cum? Numai ei stiu… Si acum, tentatia cea mare este totodata si drumul cel mai usor de parcurs reprezentat de indiferenta, sublima indiferenta care ma face sa redevin “an indistructible master of war”… Magicul “nu-mi pasa” care imi alina de atatea ori suferinta! Nu trebuie sa-mi pese de nimic, pentru ca stiu ce sunt de fapt, pentru ca ceea ce spun ei sunt doar niste cuvinte, fara noima, fara sens, o impresie banala si lipsita de fond care le-a ramas lor intiparita in minte dupa o scurta privire lipsita de interes… Si de aceea mi se rupe de parerile lor stupide, fondate sau nu pe niste impresii false si transparente, niste impresii care nu reflecta nici realitatea nici adevarul… Sunt si ei niste inculti fara viata sociala care pun etichete sau isi dau cu parerea crezandu-se parti ai lumii culte, crezandu-se importanti si pretinzand respect, respect care nu li se cuvine catusi de putin…

 

Praf de stele stinse

De fapt…nu era praf, ci scrum, scrum negru de tigara imprastiat peste tot in jurul nostru. Erau sigurele pete pe intinderea infinita de zapada pe care ne aflam… noi, doua suflete pierdute prin fumul de tigara…

Unii ar putea zice ca e imoral sa murdaresti zapada alba, insa pentru mine, acele pulbere negre reprezentau singura urma de perfectiune pe aceea intindere uniforma de zapada, atat de seaca si atat de lipsita de viata…

Si dintr-o data ceva sparge linistea aceea de gheata…era vocea ei, deloc melodioasa dar exagerat de calda pe un ger infect ca acela, fredonand calma versurile “Raman si eu un suflet gol de tine plin…”

Black diamonds.winter wind…

E prea devreme si e frig… Si sunt intr-un loc pe care nu l-am mai vazut pana acum, un loc in care nu ar trebui sa fiu… Si totusi, credeam ca stiu toate stradutele din oras… Dar mai putin conteaza una in plus sau in minus… Stiu unde duce strada si voi ajunge la timp la scoala… Intrebarea e acum ce caut aici… Pai ce sa caut? Am fost pana in cealalta parte a orasului pentru un nenorocit de pachet de tigari si asta doar pentru ca singurul magazin in care se gaseste magnificul pachet de Black-uri se afla la periferia orasului. Acum intrebarea ar fi daca merita efortul… Sincer, eu cred ca merita, avand in vedere ca sunt extrem de bune si suficient de tari.

Si ma plimb de una singura pe stradutele astea interminabile stiind clar unde vreau sa ajung, dar incercand sa prelungesc momentul… Cu tigara aprinsa in mana stanga merg incet si savurez fumul dulce cu gust bogat de scortisoara. Acel gust de scortisoara care imi aminteste de savoarea si de aroma vinului fiert, acel gust de scortisoara care imi seduce simturile odata cu fiecare zvacnire a fumului in plamanii mei. Si nu ma gandesc la altceva decat la placerea pe care mi-o ofera fumul unei tigari intr-o zi ca asta…

O zi ca asta, o zi in care temperatura coboara mult sub 0 grade . O zi cand fulgii de nea sunt mari si grei doar pentru ca in urmatoarea secunda sa se transforme in mici aschii de gheata care cad regulat din cer formand o perdea usturator de deasa. Totul in jur e alb, totul poarta o masca, un costum prost de Halloween, vrand sa mimeze puritatea… ei bine, nimic din ceea ce e nins nu e pur…. E doar alb, un alb care nu va fi niciodata imaculat sau inocent, e un alb malefic care nu vrea decat sa ne induca in eroare prinzandu-ne in capcana lui pentru ca apoi sa ne faca sa suferim din cauza frigului… Mda asa e, urasc iarna … o urasc poate mai mult decat orice pe lume…

Si am renuntat de mult la a incerca sa privesc dincolo de perdeaua de stelute de gheata care imi cad usor in par formand deasupra un voal alb si moale, acum privesc in interiorul meu, acolo unde e cald si bine, acolo unde amintirea ta imi dezgheata toate simturile, acolo unde nu ajunge decat fumul de tigara care iti tine tie companie… Si ma intorc la realitate odata cu claxonul unei masini, dar continui sa vad numele tau, desenat de dansul fulgilor de nea… Si ma intreb ce culoare au acum ochii mei… de obicei sunt verzi… dar zapada se reflecta in ei schimbandu-le culoarea fie intr-un albastru meschin, fie intr-un gri spalacit dar atat de patrunzator si de melancolic… Sincer nu stiu… Sincer acum nu mai stiu nimic… De fapt aproape nimic, stiu doar ca mi-e dor de tine…

Dubito…

Si ma intreb deseori cat de mult poti sa iei un om acasa, ce vrea de fapt, ce asteptari are de la tine, dar mai presus de toate ma intreb cat de mult crede din ceea ce iti spune… Si ma intreb degeaba, pentru ca aceste raspunsuri variaza de la o persoana la alta, de la un suflet la altul, dar totusi ma intreb… cat de mult imi apartii??

In aceste momente, momente care sunt ca scurtele clipe de liniste dinaintea razboiului final, stau si ma intreb cum fac sa aman cat de cat razboiul, pentru ca stiu ca nu doar eu voi fi cea care va fi invinsa, ci chiar mai mult, eu voi fi cea care va suferi si cele mai mari pierderi…

Si tot in aceste momente imi e frica , imi e atat de frica cum nu mi-a mai fost de mult, mi-e frica sa nu fac iar aceleasi greseli, mi-e frica sa nu te pierd si mi-e frica sa nu regret ceea ce fac…

Si asa cum fericirea nu e fericire daca nu rezista in timp, asa nici iubirea nu o sa fie vreodata iubire in adevaratul sens al cuvantului daca o sa continuam sa ne certam si daca o sa lasam indiferenta asta inumana sa puna stapanire pe sufletele noastre…

Field of Innocence!

O dimineata ca oricare alta, dupa o noapte in care insomnia mi-a dominat simturile ca de fiecare data, o dimineata fara cafea la prima ora, cu o prima tigara fumata in graba, dupa prima ora de scoala care mi-a chinuit gandurile, am iesit la o alta tigara in fata scolii. A venit cu mine sa savuram fumul inainte de urmatoarea ora de chin. O dimineata in care nimic nu parea sa fie neobisnuit sau deosebit. Aveam o stare de confuzie, o stare ca acele stari cand ai toate motivele se fii fericita si cu toate acestea fericirea nu-si face loc printre gandurile tale… Dupa ce am iesit pe poarta scolii am vazut-o zambind si in urmatoarele 2 secunde m-a imbratisat. O imbratisare calda cum de mult nu mai simtisem…o imbratisare neasteptata dar atat de surprinzatoare… Era fericita! Am vazut-o in sfarsit fericita dupa atata timp, am vazut pe chipul ei gingas si inocent incadrat de parul brunet si scurt un zambet de copil fara griji, fara probleme si fara necazuri… Acel zambet pur si neatens mi-a imbibat sufletul intr-o stare de fericire suprema, o stare de fericire care nu a disparut pentru mult timp de atunci. Am vazut-o in sfarsit redevenind copilul de odinioara… copilul care era cand ne cunoscusem… copilul care mi-a demonstrat ca totul in viata are sens si logica si ca prietenia nu e doar un cuvant… Si acum dupa atata timp o vad din nou zburand, deschizandu-si aripile incredibil de colorate si avantandu-se in viata cu acel optimism caracteristic ei…

Insomnia…

Stateam si priveam tavanul…incercam sa ma opresc din plans, sa tac, pur si simplu sa tac…odata pentru totdeauna. Si ma gandeam sa iti scriu un SMS, sa iti spun ca sunt bine, ca incep sa-mi revin, ca o sa treaca, ca sunt tare si ca el nu merita, dar in secunda urmatoare ma gandeam cum ar fi sa adorm si sa nu ma mai trezesc, cum ar fi sa opresc  aceeasi poveste care se repeat la nesfarsit in acel punct, acel punct culminant, acea pauza din timpul meu. Imi era frica de propriile ganduri, imi era frica de ce vei spune tu cand vei afla, imi era frica de ascutisul lamei de pe birou, imi era frica de insusi intunericul care nu incerca decat sa-mi fie prieten. Si vedeam usor umbrele facute de lumina lunii pe peretele opus geamului, printre lacrimi, si simteam cum incheietura mainii stangi inca imi ardea…ardea cu o intensitate uimitoare, ardea cum de mult nu mai arsese…si imi doream ca acea durere sa nu se termine niciodata. Dar stiam ca esti si tu acolo si plangi, ca ma iubesti, mai mult decat merit, mai mult decat am meritat vreodata, mai mult decat mi-as putea dori sa ma iubeasca cineva, si te iubesc si eu la randul meu, te iubesc mai mult decat pe oricine si pe orice, si te voi iubi chiar daca ar trebui sa trec prin apa si foc pentru a te tine langa mine. Dar sa lasam lucrurile pe care le stii deja, sa revenim la el…. In timp ce lacrimile imi curgeau pe fata in cascade interminabile imi simteam plamanii arzand cu nerabdare dupa o tigara, dupa gustul fumului si aroma scrumului care mi-ar fi calmat cat de cat durerea. Dar evident, nici macar o tigara nu mai aveam… si ma gandeam la cate lucruri lipseau atunci din viata mea cand a inceput sa sune telefonul. Era el… si ma uitam stupefiata la numarul lui, nefiind capabila sa apas nenorocitul ala de buton…si ma inecam in lacrimi si nu puteam sa spun pur si simplu “alo” asa ca l-am lasat sa sune. Cand a inchis mi-am sters lacrimile si l-am sunat eu…am incercat sa zambesc, sau macar sa par in regula. Nu eram si stia prea bine ca nu eram….La un moment dat nu am mai reusit sa ma abtin si am izbucnit in plans….a incercat sa ma calmeze, dar eforturile lui erau in van…din cand in cand inghiteam in sec si imi reprimam suspinele pentru ca macar sa-l mai scutesc pe el de suferinta de a ma vedea in starea aia. Stia si el, ca si mine ca singurul antidot la starea mea era el si pastilele erau in special  acele cuvinte pe care asteptam sa le spuna… Am vorbit 3 ore jumatate la telefon, timp in care a incercat din rasputeri sa ma convinga ca nu merge…cand a vazut ca sunt de neinduplecat a incercat sa ma convinga ca nu are rost… apoi a incercat sa ma convinga ca trebuie sa ma schimb dar ca n-o sa pot niciodata… in final…poate invins de starea mea, de cuvintele mele sau poate doborat doar de impactul pe care cuvintele lui il aveau asupra mea, a ajuns la concluzia la care speram sa ajunga de cand ne certasem…si anume ca ne impacam…

Da stiu, viata nu e corecta, si stii si tu asta la fel de bine ca si mine, mai ales ca e nedrept sa versi atatea lacrimi pentru ceva ce era aproape inevitabil in situatia data, mai ales ca e nedrept sa simt inca usturimea pe incheietura mainii stangi dupa ce ranile sufletului meu s-au vindecat.

Atunci cand mintea are sens dar argumentele n-au miez…

– Unde scrie ca e interzis sa plang?

-Nu-mi place ca plangi din orice…

-Nu plang din orice…nu plang niciodata fara motiv…

-…

– Uite…te intreb pentru ultima oara….ce ai de gand sa faci?…sau in fine…sa facem…dar din punctul tau de vedere….vreau macar sa inteleg  ce gandesti…

– Eu tin foarte mult la tine dar daca o s-o tinem intr-o cearta si intr-o impacare nu as putea rezista…

-Asta e si ideea…ca nici eu nu as putea rezista, deci hotaraste-te…

-Nu cred ca o sa mearga deci ramanem prieteni…

-Cum crezi…la urma urmei e alegerea ta…

Si asa extazul se transforma in agonie si tot asa zambetele devin lacrimi…la fel cum si frica face loc indoielii iar indoiala face loc insomniei in viata ta, asa cum intrebarile, retorice sau nu, iti macina fiinta din interior pana cand se epuizeaza toate si pana cand tu devii doar o umbra… singura intrebare care nu dispare niciodata e si cea mai frecventa: “De ce?” E intrebarea care pe mine personal m-a chinuit din totdeauna, e intrebarea care nu are niciodata un raspuns clar sau concret, e intrebarea al carei raspuns va fi mereu suficient de ambiguu cat sa continuie sa te sece la infinit…

Dar lasand la o parte intrebarile… viata tot ia aceeasi intorsatura, fie ca te intrebi de ce se intampla unele lucruri, fie ca nu… Si stau acum, si continui sa ma intreb DE CE e totul ca o secventa nereusita dintr-un film horror la mana a 2a care se repeat iar, si iar, si iar… si nu gasesc niciun raspuns, dar cert e ca orice as face, mereu e totul la fel, de parca as trece de mii de ori prin viata si acum “déjà vu” e prea putin spus, acum e totul ca si cum s-ar fi blocat butonul de “repeat”. Poate sunt ei toti la fel, ca niste copii xerox nereusite, poate asa au fost barbatii creati inca de la inceputuri, sau poate e doar vina mea…poate sunt eu cea care nu stie cum sa reactioneze in anumite situatii, cea care nu vede de fapt realitatea, cea care traieste in propria ei lume si care se asteapta ca totul sa fie perfect…Sau poate nu, poate nu e nimic din toate astea, poate e cu totul altceva, un altceva de care nu pot sa-mi dau seama, un altceva fara repere clare… sau poate asta e doar ghinionul meu… Viata nu iti da niciodata raspunsuri clare…si sincer chiar nu-mi doresc raspunsuri clare, imi doresc doar sa existe acea pesoana care sa ma poata scoate din aceasta rutina, care sa ma salveze … sa ma salveze doar pe mine, si sa ma duca in acel neant doar al nostru din care nimeni sa nu ne poata salva…